O forță a Franței e interesată de transferul lui Louis Munteanu

Șansele ca Louis Munteanu să rămână la CFR Cluj și după perioada de transferuri de iarnă scad pe măsură ce trece timpul, în condițiile în care o forță a Franței e interesată de el.

Formația franceză Olympique Lyon, de 7 ori campioană a țării, se află în căutarea unui atacant, iar prima țintă este internaționalul român Louis Munteanu.

O multiplă campioană a Franței vrea să-l transfere pe Louis Munteanu

Din cauza accidentărilor, Louis Munteanu are parte de un sezon modest, în ceea ce privește golurile marcate. În schimb, excelează la pasele decisive, fiind co-autor de 5 ori.

Dorit în vară de Olympique Lyon, atacantul continuă să fie în atenția adversarei celor de la FCSB din play-off-ul pentru optimile de Europa League, în stagiunea predecentă. Impresara Liubliana Nedelcu a oferit detalii cu privire la plecarea jucătorului în Franța.

„La începutul lunii septembrie, eu am fost la Lyon și am discutat cu cei de acolo pentru transfer. Fiind timpul foarte scurt, mutarea nu s-a mai făcut, dar a rămas că discutăm din nou în iarnă. Asta s-a întâmplat pentru că Lyon și-a vândut atacantul chiar pe finalul perioadei de mercato.

Cert este că Lyon se află în căutarea unui atacant acum. Mutarea trebuia să se facă din vară. Louis Munteanu a fost urmărit în tot acest timp de ei. Nu am spus nimic de Lyon până acum, l-am anunțat doar pe patronul echipei, pentru că au apărut multe informații în ultimele luni și am vrut ca fotbalistul să rămână concentrat.

Este vorba despre 11 milioane de euro, plus procente. Eu lucrez cu CFR în momentul de față, nu sunt impresarul fotbalistului, dar am ținut legătura cu Ioan Varga. Am anunțat conducerea clubului că Lyon îl vrea pe Louis Munteanu”, a spus femeia, potrivit DigiSport.

Louis Munteanu nu a mai marcat în Superliga din 5 octombrie

Atacantul în vârstă de 23 de ani și jumătate a marcat prima dată în acest sezon la jumătatea lunii iulie, când CFR Cluj a învins Paksi cu 3-0 în manșa secundă a primului tur preliminar din Conference League.

De asemenea, pe 5 octombrie, a înscris în CFR Cluj – FC Hermannstadt 2-1, partidă care a contat pentru etapa 12 a Superligii.

Patronul de la FCSB, Gigi Becali, era dispus să achite în vară doar 5 milioane de euro în schimbul lui Louis Munteanu. Suma este, totuși, cea mai mare oferită pentru un transfer intern în SuperLigă.

Latifundiarul din Pipera a spus chiar că s-a înțeles cu Ioan Varga în privința tranzacției, care urma să se facă în ultima zi de mercato, dar a renunțat în ultimul moment, deoarece a aflat că nu-l poate trece pe jucător pe lista UEFA, deoarece fusese depășit termenul-limită.

Publicat: 24 11. 2025, 20:05