Am intrat deja pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru marele meci Turcia – România din 26 martie, semifinala barajului de Mondial pentru noi! Iar episodul rubricii RMN tricolor din această zi de marți e dedicat unei perspective speciale, în acest context.
Dacă palmaresul Turcia – România la nivel de seniori e deja cunoscut, mai ales prin prisma duelurilor din ultimii ani, cum arată un raport al confruntărilor directe la nivelul reprezentativelor de juniori și tineret? Am ales ca interval de referință ultimul deceniu, astfel încât concluziile să capete relevanță în plus când ne gândim la partida de peste câteva săptămâni.
Dacă săptămâna trecută ai putut descoperi aici, în exclusivitate, la RMN Tricolor, cum se conturează echipa de start a României în barajul cu Turcia prin prisma rapoartelor întocmite de secunzi pentru selecționer, astăzi explorăm o perspectivă inedită!
Dacă la nivel de reprezentative U21 Turcia și România nu s-au întâlnit în ultimul deceniu, avem o confruntare în palmaresul naționalelor U20. Iar rezultatul e unul care ar trebui să ne dea oarecare speranțe, măcar câteva argumente „de moral”.
Cu Costin Curelea pe bancă, în martie anul trecut, România U20 a învins Turcia U20 cu 3-1 în Elite League, competiția UEFA cu caracter amical dedicată acestei categorii de vârstă.
În partida disputată la Târgoviște, tricolorii au condus încă de la pauză prin golul rapidistului Cătălin Vulturar (min. 40), au fost egalați de Sertkaya, azi jucător la Bodrumspor în L2 din Turcia (min. 57), dar și-au adjudecat victoria prin reușitele lui Rareș Pop (Petrolul azi) și Mihnea Rădulescu (Universitatea Craiova acum), din minutele 86 și 89.
Primul 11 al României a arătat astfel: Lefter – D. Maftei, Pașcalău, Șt. Duțu, Ant. David – El Sawy, Jălade, Vulturar, Radaslavescu – Burnete, Trică. Au intrat pe parcurs: C. Sandu, D. Pop, Dorobanțu, M. Rădulescu, Rența, Boțogan, Bană, R. Pop.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FSP2_3260.jpg)
Romania U20 – Turcia U20 3-1 © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
La nivel U19, avem în ultimul deceniu două meciuri Turcia – România, ambele oficiale, din preliminarii de Campionat European. Și, din păcate, ambele eșecuri!
În 2021, cu Daniel Oprescu selecționer, am pierdut 1-4 în Turcia, deși am deschis scorul prin Alexandru Pantea (FCSB). Până în pauză s-a făcut 1-3, adversarul a mai punctat o dată în a doua repriză. Din tricolorii care au prins minute în acest duel, astăzi portarul Borbei (Foggia – Italia), fundașul Amzăr (Al Nasr – EAU) și atacantul Burnete (Lecce – Italia) activează în străinătate, iar în Superliga îi regăsim pe Coubiș (U Cluj), Ignat (Petrolul), Pantea (FCSB), D. Sîrbu, Tănasă (Farul) și Bodișteanu (Botoșani).
Venind spre prezent, fix acum doi ani, în martie 2024, de data asta cu Adrian Dulcea selecționer, România U19 a pierdut 0-2 în fața Turciei, într-o partidă din grupa preliminară EURO găzduită de Croația. Azi sunt în Superliga dintre tricolorii utilizați atunci: Tudose (Argeș), Borza (Rapid), Mazilu, Caragea (Dinamo), R. Pop, Stancovici (Petrolul), M. Rădulescu (Univ. Craiova), Dulcea (Slobozia). Iar în străinătate: Răfăilă (Betis – Spania), Jălade (Sevilla – Spania), Kodor (Lecce – Italia, foto jos).
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2F8051275-Mediafax_Foto-George_Fluster-scaled-e1750754145664.jpg)
FOTO: Mediafax, 24.06.2025
La nivel U18, unde se dispută doar partide amicale, situația e una spectaculoasă. Nu mai puțin de 12 dueluri între Turcia și România în ultimul deceniu! Asta și pentru că nu toate țările europene au reprezentative la această categorie de vârstă.
Avem 3 victorii și 2 egaluri, în vreme ce turcii se pot lăuda cu 7 succese pe acest interval de timp. Ultima noastră victorie vine tocmai din 2021, gol Bordușanu pentru 1-0 cu Daniel Oprescu selecționer. Ultimul rezultat: 0-0, în octombrie anul trecut.
La nivel U17 sunt trei meciuri. Două amicale, la câteva zile distanța, dintre care primul pierdut 2-6 de noi în 2018, cu Sorin Colceag pe bancă și, în teren, dintre fotbaliștii de azi ai Superligii, dinamovistul Andrei Mărginean, petrolistul Andres Dumitrescu și atacantul Farului, Jovan Markovic. Al doilea meci de pregătire, 0-0.
În meciul oficial, contând pentru preliminarii EURO și disputat în martie 2019, ne-am impus cu 3-1! Și chiar în Turcia! Au marcat pentru reprezentativa pregătită atunci de Daniel Mogoșanu atât Louis Munteanu, de două ori, cât și Ianis Stoica. Și nu-i exclus ca pe Louis Munteanu, Ștefan Baiaram, Constantin Grameni și Radu Drăgușin (foto jos), din tricolorii utilizați atunci, să vedem câțiva pe teren și la Istanbul, în barajul pentru Mondial de luna asta cu Turcia, la seniori!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FImagini-incredibile-Ce-a-patit-Radu-Dragusin-la-pauza-meciului-Romania-Cipru-2.jpg)
FOTO: Sport Pictures
Palmaresul reprezentativelor din ultimul deceniu se încheie la nivel U16 și U15. Întâi, cu o serie de cinci meciuri amicale U16 unde avem un singur succes și patru înfrângeri, ultima dintre ele, 1-3, chiar toamna trecută. Apoi, la cei mai mici dintre tricolori, o singură partidă de pregătire, un 0-1 din 2018.