Dinamo mai are două meciuri de jucat în această ediție de Liga Campionilor, iar obiectivul „dulăilor” este să evite ultimul loc în clasament.
Pentru a reuși asta, Dinamo este obligată în primul rând să își ia revanșa în fața celor de la Kolstad, într-o Sală Polivalentă care cu siguranță nu se va umple. În jur de 2.000 de spectatori sunt așteptați la ultimul meci de pe teren propriu în acest sezon european.
Cu o singură victorie în acest sezon de Liga Campionilor, 29-28 cu Nantes, Dinamo a fost o mare dezamăgire, fiind deja eliminată de anul trecut.
După ce a pierdut și pe terenul lui Veszprem, Dinamo și-a fixat un ultim obiectiv, acela de a evita ultimul loc în clasament. Deocamdată, echipa lui Paulo Pereira are doar două puncte, dar dacă o bate pe Kolstad la București, atunci va egala formația din Norvegia.
„Pentru a evita ultimul loc în clasament vom da totul! Locul lui Dinamo nu este acolo și trebuie să le facem o bucurie suporterilor noștri”, a fost mesajul transmis de „dulăi” pentru fani.
În sezonul trecut, Dinamo a trecut fără probleme de faza grupelor și a izbutit victorii spectaculoase la București cu Fuchse Berlin și Sporting. „Dulăii” au fost în cele din urmă eliminați de Magdeburg, nemții reușind să și câștige trofeul în Final Four-ul de la Koln.
Deși Dinamo nu mai are vreo șansă să treacă mai departe, în Sala Polivalentă sunt așteptați în jur de 2.000 de spectatori.
O parte dintre fani au abonamente de la începutul sezonului și au venit la toate meciurile de până acum, inclusiv cu Fuchse Berlin, atunci când au avut șansa să vadă cel mai bun handbalist din lume, este vorba de danezul Gidsel.
Partida cu Kolstad este a doua pe care Dinamo o joacă în Sala Polivalentă în acest sezon de Liga Campionilor, după ce a început competiția în sala din „Ștefan cel Mare”.
Din informațiile ProSport, Ionuț Iancu este singura absență a lui Paulo Pereira pentru meciul de joi, care va începe la ora 19:45. Portarul naționalei României tocmai s-a operat și va sta luni bune departe de teren, urmând să rateze și meciurile rămase pe plan intern.
În rest, tot lotul este valid pentru partida care teoretic este cea mai accesibilă pentru Dinamo în acest sezon de Liga Campionilor.