FOTO | Radu Ștefan, plin de sânge în ultimul meci al lui Lazio din Serie A. Un fost jucător al lui Liverpool l-a „taxat” pe fundașul român

Cu fundașul român Ștefan Radu titular, Lazio a reușit să rupă șirul înfrângerilor și a înregistrat prima victorie în Serie A, după cinci eșecuri la rând. Pe teren propriu, echipa din Roma a câștigat cu 3-1 în fața celor de la Cagliari.
FOTO | Radu Ștefan, plin de sânge în ultimul meci al lui Lazio din Serie A. Un fost jucător al lui Liverpool l-a "taxat" pe fundașul român

Cu fundașul român Ștefan Radu titular, Lazio a reușit să rupă șirul înfrângerilor și a înregistrat prima victorie în Serie A, după cinci eșecuri la rând. Pe teren propriu, echipa din Roma a câștigat cu 3-1 în fața celor de la Cagliari.

Pe Olimpico, gazdele au avut nevoie doar de 11 minute pentru a deschide tabela de marcaj. Milinkovic-Savic a punctat în poarta apărată de Cragno. Până la pauză, Lazio și-a dublat avantajul prin Acerbi. La jumătatea reprizei secunde, Lulic, după o pasă excelentă a lui Immobile, a marcat al treilea gol al lazialilor.

Ștefan Radu a întâmpinat probleme în debutul partidei. În urma unui duel cu Ragnar Klavan, fostul fundaș al lui Liverpool, fundașul român s-a ales cu nasul spart și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a revenit pe teren, dar nu a evoluat pe tot parcursul partidei, fiind schimbat în minutul 80 cu Bastos.

În prelungiri, s-a stabilit scorul final. Cagliari a primit un penalty, iar Joao Pedro a transformat lovitura de la 11 metri.

S-a încheiat 3-1, iar Lazio este pe locul patru cu 28 de puncte, în timp ce echipa adversă este pe 13 cu 17 puncte.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]