FIFA ia măsuri împotriva accidentărilor la cap. Ce regulă nouă vrea să impună forul mondial

FIFA ia măsuri împotriva accidentărilor la cap. Ce regulă nouă vrea să impună forul mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

FIFA și UEFA se pregătesc să modifice regulamentul în privința accidentărilor la cap suferite de jucători în timpul meciurilor. Comitetul Executiv al forului mondial va discuta noile propuneri în cadrul întâlnirii de la Zurich, ce are loc joi și vineri. Schimbările discutate vor avea rolul de a preveni creșterea riscurilor în cazul leziunilor cerebrale, subiect sensibil în sportul mondial.

Printre modificările propuse de FIFA se numără o potențială pauză de trei minute, luată în timpul unui meci, dacă un jucător este suspectat de o comoție cerebrală. Aceste trei minute vor sta la dispoziția doctorului pentru a determina severitatea loviturii primite. De altfel, doctorul echipei va avea și ultimul cuvânt de spus în privința unei eventuale schimbări a fotballistului, în situația în care simptomele unei comoții sunt evidente. Propunerea FIFA mai cuprinde și o invitație ca doctorii, antrenorii și jucătorii să urmeze un curs de educare pe această temă. Forul mondial, prinvocea ofițerului medical Michel D”Hooghe, și-a exprimat dorința ca noile directive să fie adoptate până la 1 octombrie.

Mondialul dat ca exemplu

Problema comoțiilor cerebrale a intrat în centrul atenției la Campionatul Mondial din Brazilia, din vară. Mai mulți jucători importanți, printre care Alvaro Pereira, Javier Mascherano și Christoph Kramer au suferit accidentări serioase la cap, rămânând inconștienți pe gazon. Dacă primii doi au ales să continue și au reușit să ducă până la capăt jocul, Kramer a părăsit terenul 14 minute mai târziu, doar cu sprijinul staff-ului medical al Germaniei. Și portarul francez Hugo Lloris a fost subiectul unui episod controversat în sezonul trecut de Premier League. În timpul unei partide a lui Tottenham cu Everton, acesta a suferit o comoție puternică, dar după câteva minute a revenit între buturile echipei. Lloris a admis ulterior că revenirea în poartă nu a fost o decizie ințeleaptă, declanșând discuții aprinse între oficialii primei ligi engleze cu privire la pericolul creat de acest tip de accidentare.

Fotbalul american a fost lovit în plin de problema comoțiilor cerebrale

Sportul internațional a avut numeroase contacte cu problema leziunilor cerebrale. Fotbalul american, sport cu o incidență foarte ridicată a loviturilor în zona capului, a avut de a face cu un proces uriaș. Peste 3400 de foști jucători au dat în judecată Liga de Fotbal American, NFL, pentru că nu i-ar fi protejat împotriva comoțiilor, prin măsuri luate în timpul jocului, cât și prin documentarea consecințelor create de lovituri repetate. Cele două părți au ajuns la o înțelegere în vara anului 2013, NFL urmând să plătească 765 de milioane de dolari acuzatorilor. De asemenea,a crescut și rolul arbitrilor și al medicilor în aceste situații, jucătorilor fiindu-le interzis să revină pe teren după ce prezintă simptomele unei comoții cerebrale.


Articol publicat de Cristian Filip Bălan

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele