CULISE | Transferul lui Ianis Hagi a picat în ultimul moment! Fiul „Regelui” trebuia să se lupte cu Messi și Sergio Ramos, dar mutarea a fost anulată

A picat transferul lui Ianis!
CULISE | Transferul lui Ianis Hagi a picat în ultimul moment! Fiul "Regelui" trebuia să se lupte cu Messi și Sergio Ramos, dar mutarea a fost anulată

Ianis Hagi (20 de ani) ajunsese la un acord cu Girona privind un viitor transfer, însă mutarea a picat după ce formația din La Liga a retrogradat în eșalonul secund. Din informațiile ProSport, Ianis semnase un precontract cu Girona, iar în cazul în care echipa s-ar fi menținut în prima ligă, Hagi Jr. ar fi făcut pasul spre La Liga.

Cu patru înfrângeri în ultimele cinci etape, Girona a retrogradat în Segunda Division și astfel a ratat transferul lui Ianis Hagi. „Regele” și-ar fi dat acordul pentru ca Ianis să joace la Girona, însă ar fi spus că fiul său va merge în Spania, numai dacă Girona se menține în prima ligă. Din moment ce Girona a retrogradat, mutarea a picat.

Girona a terminat sezonul cu 37 de puncte, pe locul 18. Huesca și Rayo Vallecano sunt celelalte echipe care au picat în Segunda Division. Celta Vigo și Valladolid s-au salvat în extremis și au trimis Girona în eșalonul secund.

Ianis Hagi a fost un om de bază pentru FC Viitorul în acest sezon. Cotat la 3.5 milioane de euro, fiul lui Gheorghe Hagi a evoluat în 38 de meciuri în acest sezon, reușind să înscrie 14 goluri și să paseze decisiv în șapte rânduri. Ianis are șansa de a câștiga Cupa României înaintea de a pleca din nou din Liga 1 Betano. Căpitanul Viitorului a fost inclus în lotul lărgit pentru Campionatul Europea U21 din Italia și San Marino, dar Hagi senior a anunțat că vrea să-l vadă pe Ianis transferat până la startul turneului final, pentru ca mijlocașul să fie 100% concentrat pe meciurile echipei naționale.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro