Cu ochii la tabelă și gândul la suporteri! VIDEO TOP 10 Reveniri de efect!

Cu ochii la tabelă și gândul la suporteri! VIDEO TOP 10 Reveniri de efect!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răsturnările spectaculoase de scor sunt acele momente din timpul
unei partide de fotbal care aruncă suporterii în brațele fericirii
sau din contră, ale deznădejdiei, depinde de care parte a baricadei
se află.

Fie că vorbim despre partide din timpuri imemoriale sau meciuri
din perioada modernă a fotbalului, revenirile de efect au făcut de
fiecare dată deliciul iubitorilor de fotbal.

10.
Iugoslavia – URSS 5-5 (Iugoslavia a condus cu 5-1)
1952

La Olimpiada de vară din Helsinki, disputată în 1952, URSS și
Iugoslavia au disputat una dintre cele mai spectaculoase partide
ale întrecerii. Naționala iugoslavă, ce avea să joace chiar în
finala olimpică, conducea pe URSS cu un incredibil 5-1 cu 15 minute
înainte de final. Totul părea pierdut pentru URSS, însă Bobrov nu a
fost de acord. Atacantul rus a reușit un hat-trick, iar la final
tabela a înregistrat scorul final: 5-5.

9. Werder
Bremen – Anderlecht 5-3 (Bremen, condusă cu 3-0 la pauză)
1993

Otto Rehhagel avea să se facă remarcat în lumea fotbalului,
înaintea performanțelor reușite la Kaiserslautern și naționala
Greciei, după un meci în tururile preliminare ale Champions League.
Fără să reprezinte un interes considerabil înaintea disputării,
partida dintre Werder și Anderlecht avea să se transforme într-o
întâlnire memorabilă pentru fanii ambelor echipe. La pauză,
belgienii conduceau 3-0 și meciul părea încheiat, însă în ultimele
45 de minute germanii reușeau un veritabil tur de forță. Ruffer cu
două goluri, Bratseth, Hobsch și Bode au întors scorul incredibil,
iar Werder s-a impus cu 5-3. Cele două echipe nu au reușit însă să
iasă din faza grupelor, AC Milan și Porto mergând mai departe din
grupa B.

8.
Coreea de Nord – Portugalia 3-5 (Portugalia, condusă cu 3-0)
196
6

Nord-coreenii reușiseră deja un rezultat incredibil la Cupa
Mondială din Anglia, învingând pe Italia cu 1-0 în faza grupelor.
După ce au ieșit din grupe, asiaticii au întâlnit pe Portugalia,
iar după 25 de minute nord-coreenii șocau întreaga lume a
fotbalului: conduceau naționala lusitană cu 3-0. Bucuria lor nu a
durat însă prea mult, marele star al portughezilor, Eusebio,
intrându-și rapid în rol. Eusebio izbutea să surmonteze de unul
singur rezultatul, marcând patru goluri. Meciul s-a terminat cu
scorul de 5-3 pentru Portugalia.

7.
Germania de Vest – Anglia 3-2 (Germania, condusă cu 2-0)
1970

În sferturile de finală ale turneului din Mexic, marile forțe ale
fotbalului european aveau să-și dispute un loc în careul de ași al
competiției. Englezii aveau un avantaj de două goluri în minutul
49, dar cum nu poți fi sigur că i-ai învins pe nemți decât după ce
aceștia se urcă în autocar, germanii au egalat până la final.
Beckebauer și Seeler restabileau egalitatea și trimiteau meciul în
prelungiri. Muller asigura prezența naționalei sale în semifinale
cu golul din minutul 108.

6.
Charlton – Huddersfield 7-6 ( Charlton, condusă cu 5-1)
1957

Este considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase și
memorabile răsturnări de scor din istoria fotbalului englez.
Huddersfield conducea cu 5-1 și avea un om în plus pe teren cu 30
de minute înainte de final. Misiune ușoară pentru elevii lui Bill
Shankly să obțină victoria ați fi tentați să credeți, dar
rezultatul final a fost 7-6 pentru Charlton.

5. Franța
– Iugoslavia 4-5 (Iugoslavia, condusă cu 4-1)
1960

La Campionatul European din 1960, francezii au întâlnit în
semifinale pe Iugoslavia. Fiind conștienți că până la marea finală
mai este doar un singur pas, „Les Bleus” a pus o distanță de trei
lungimi între ei și adversari, dar iugoslavii au întors incredibil
scorul cu 10 minute înainte de final, trei goluri fiind marcate
într-un interval de doar patru minute. Francezii au găsit drept
alibi, absența lui Just Fontaine care nu a putut juca din pricina
unei accidentări. IUgoslavia a pierdut finala în disputa cu
URSS.

4.
Inter – Sampdoria 3-2 (Inter, condusă cu 2-0)
2005

Deși îi avea în atac pe Adriano și Vieri, Inter a tremurat până în
ultimele secunde pentru o victorie cu Sampdoria. Oaspeții au
deschis scorul, iar cu 10 minute înainte de final au mai punctat o
dată. Situația devenea critică pentru nerrazuri, dar Roberto
Mancini a făcut o schimbare extrem de inspirată: l-a introdus pe
teren pe Alvaro Recoba. Uruguayanul a pasat decisiv pentru golul
lui Martins, iar în prelungiri Veiri și același Recoba aduceau
victoria lui Inter.

3.
Ungaria – Germania de Vest 2-3 ( Germania, condusă cu 2-0)
1954

În anii ’50 Ungaria reprezenta o forță în fotbalul mondial, fapt
confirmat și prezenta naționalei maghiare în finala Campionatului
Mondial din 1954. Psukas și Czibor au deschis scorul rapid în
ultimul act al turneului din Elveția, însă adversarii lor erau
germanii. Dacă maghiarii au avut nevoie de doar 8 minute pentru a
marca două goluri, aceeași performanță a fost repetată și de nemți,
astfel că în minutul 18 scorul era 2-2. Cu șase minute înainte de
final, Germania a marcat golul victoriei.

2.
Bayern Munchen – Manchester United 1-2 (United, condusă cu 1-0)
1999

Pentru cei care nu au văzut finala de pe Nou Camp, scorul final nu
spune foarte multe. Însă pe teren lucrurile au stat diametral opus.
Germanii au deschis rapid scorul prin Basler și au dominat cu
autoritate jocul, dar ultimele minute ale finalei UEFA Champions
League le-au fost fatale. În urma a două cornere executate
magistral de Beckham, Teddy Sherringham și Ole Gunnar Solskjaer au
întors scorul în secvențele de final ale partidei. Legenda spune că
președintele UEFa a fost aproape de o gafă de proporții în momentul
în care a vrut să ofere trofeul echipei campioane: Jahansson a vrut
să ofere cupa celor de la Bayern Munchen, deoarece atunci când își
părăsise loja oficială scorul era încă 1-0 pentru germani. În
timpul cât a coborât cu liftul din înaltul tribunei de pe Nou Camp,
United însă înscrisese două goluri.

1. AC
Milan – Liverpool 3-3 (Liverpool, condusă cu 3-0)
2005

O nouă finală UEFA Champions League, o nouă poveste de neuitat.
Despre acest meci s-a scris mult și se pot spune încă multe, dar
ceea ce va rămâne în istoria fotbalului va fi rezultatul final al
confruntării. Milan pornea ca favorită și își respecta acest statut
până la pauză: Maldini marca în chiar minutul 1, apoi Crespo reușea
„dubla” în minutele 39, respectiv 44. Meciul părea încheiat, dar
după pauză Gerrard&co au oferit o adevărată lecție de fotbal și
dăruire. Astfel, după numai șase minute, prima repriză excepțională
a „diavolilor” era ștearsă cu buretele. Meciul a intrat în
prelungiri, acolo unde Liverpool a rezistat asaltului lui Milan în
doar nouă oameni, Smicer și Carragher fiind accidentați, dar nu
puteau părăsi terenul pentru că Benitez efectuase deja toate
modificările. Dudek s-a opus aproape ireal unei ocazii uriașe a lui
Șevchenko în ultimele secunde ale confruntării, iar meciul a mers
la penalty-uri. Din nou Dudek s-a remarcat și deși nimeni nu mai
credea având în vedere prima parte, Liverpool ridica trofeul UEFA
Champions League în ceea ce-a fost cea mai dramatică, spectaculoasă
și imprevizibilă răsturnare de scor din istoria fotbalului
modern.

Topul a fost realizat de goal.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…