Confesiunile unui campion mondial. Momentul Real Madrid: „Mă imaginam deja în tricoul lor alb”. Galliani: „Andrea, prietene, nu pleci nicăieri”

Confesiunile unui campion mondial. Momentul Real Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:


Tocmai câștigasem Campionatul Mondial, în fața Franței. Mă plimbam prin oraș, iar oamenii mă băteau prietenește pe spate. Probabil credeau că victoria contra Franței, în finala unui Mondial, mi-a prăjit creierul. Dar era ceva ce ei nu știau. Le scăpa o piesă importantă din toată povestea. Eu eram jucătorul lui Real Madrid, nu mai eram al Milanului. Aparțineam lui Real în capul meu, în inima mea și în sufletul meu. Aveam un contract de cinci ani care mă aștepta. Calciopoli era un subiect foarte important despre care se discuta în acele zile. 

Într-o zi citeai că urma să fim retrogradați, în următoarea zi că o să ne penalizeze cu 15 puncte. În altă zi apărea că o să ne retragă titlurile și trofeele. După o vreme de incertitudine, începusem să cred că nu Mark David Chapman l-a omorât pe John Lennon, ci că a fost unul dintre directorii Milanului. 

Nimeni nu mai știa ce se întâmplă la Milan și care va fi soarta noastră. De un lucru eram sigur, și anume, că nu voi mai juca în Serie B. Și dacă plecam, nu m-aș fi simțit ca un trădător. Nu aveam de gând să plătesc pentru greșelile altora. 

Antrenorul lui Real, Fabio Capello, a sunat la club, apoi a fost Franco Baldini, directorul lor. Toți voiau să discute cu mine. Am vorbit cu agentul meu, Tullio Tinti, și i-am spus să se intereseze ce părere are Milan despre asta. 

În scurt timp, am fost chemat la Milanello. Pentru a ajunge la Liga Campionilor, trebuia să trecem de Steaua Roșie Belgrad. Tullio mi-a zis:

A avut dreptate. Nostradamus era un amator în comparație cu Tullio. 

. Unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria fotbalului.

Nu i-a luat mai mult de un minut să mă convingă. Asta și pentru că eu văzusem contractul. Agentul meu studiase totul în detaliu. Apoi m-a sunat. 

Mă imaginam deja în tricoul lor alb. Gândurile mele se duceau mereu către Bernabeu, Templul, un teren care provoacă teroare multor adversari.

Meniul era mereu la fel. Îl știam pe de rost. Starter, fel principal și apoi legendara înghețată. 

Ne-am întâlnit în sala de mese, la jumătatea drumului între bucătărie și locul un Berlusconi cânta la pian și spunea glume. 

Tullio a vorbit primul: „Andrea va semna cu Real”

Apoi eu: „Da!”

Apoi a vorbit Galliani, care s-a uitat direct la mine: „Andrea, prietene, nu pleci nicăieri!”

Apoi a scos o servietă de sub birou. Asta m-a făcut să zâmbesc, gândindu-mă că acolo putea fi ascunsă și Monica Lewinsky ca atunci când s-a ascuns sub biroul lui Bill Clinton. 

Mi-a arătat un contract și mi-a zis: „Nu pleci pentru că vei semna asta. E pe cinci ani și am lăsat liber spațiul pentru salariu. Completezi tu cum vrei”.

Tullio mi-a smuls contractul din mână: „Ă‚sta o să îl păstrez eu!”

L-a luat acasă și l-a recitit de mai multe ori. Eu plecasem cu echipa națională și eram în cantonament la Coverciano și nu mai auzisem nimic. Credeam că voi pleca la Real. Apoi m-a sunat Tullio. 

Apoi ești forțat să spui presei o grămadă de minciuni, asta și pentru că atunci când ești jucător citești o foaie scrisă de ofițerul de presă. Fără talent și fără nicio sclipire. „Nu e cazul să plec. Sunt perfect fericit la Milan”, scria pe foaie. Vrăjeală! E păcat că s-a întâmplat în felul acesta. Aș fi semnat cu Real Madrid într-o secundă. Un club mare, mai mare ca Milan. Din fericite, la finalul sezonului am câștigat Liga Campionilor. Putea fi mai rău”


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen