Clarence Seedorf sau fața nevăzută a fotbalului (partea a II-a)

Marele derby al Italiei, partida Juventus – Milan, constituie o bună ocazie pentru jurnaliști să îi chestioneze pe protagoniștii acestui meci. În context, un interviu cu Seedorf este foarte nimerit, ideile despre viață și despre fotbal ale celui care a câștigat trei Cupe ale Campionilor cu trei echipe diferite fiind extrem de interesante și demne de luat în seamă.

Puțină lume ar fi pariat pe faptul că Seedord este mai mult decât o mediocritate din punct de vedere intelectual. Ei bine, din rândurile care urmează veți vedea că lucrurile nu stau deloc așa. Dimpotrivă, olandezul este un tip inteligent, iar părerile sale sunt de un bun simț care poate surprinde. Cu mențiunea că rândurile care urmează au fost consemnate de La Reppubblica, cotidian care apare în Cetatea Eternă, vă prezentăm mai jos partea a II-a a interviului. Evident, partea I este atașată prezentului articol.

– Clarence, tu ești un om credincios?
– Cred într-un Dumnezeu, dar eu mi-l imaginez fără un nume precis și fără o culoare anume a pielii. Altfel, sincer să fiu, nu m-aș arunca intr-o dizertație pe tema Creației la care chiar nu cred că aș putea face față.

– Să trecem la un alt subiect, atunci. Ce crezi, Italia este o țară rasistă?
– Italia este o țară superbă locuită, în mare parte, de oameni onești. Nu e o țară rasistă, ușor cu pianul pe scări! Chiar sfătuiesc pe toată lumea să fie atentă atunci când pronunță acest cuvânt. Cu cât circulă mai mult acest cuvânt, cu atât mai mult se face reclamă gratuită rasismului. Aș zice, mai degrabă, că în Italia există "prostie culturală", sunt destui care nici nu știu ce pe lume sunt, dar fac pe europenii. Știi, se zice că italieni găsești oriunde în lumea asta, că ar fi mari călători, turiști, oameni de afaceri etc. Ei bine, eu cunosc mulți italieni care n-au ieșit niciodată din Peninsulă. Ca să nu vă mai spun că sunt destui care nici nu vorbesc italiana, ci doar dialectele locale de unde provin! Pe aceștia Dvs cum i-ați denumi? Pe urmă, sunt destui care nu îi respectă pe cei în vârstă sau pe cei cu dizabilități. Eu sunt sigur că acești indivizi sunt si rasiști, dar își ascund rasismul în spatele atitudinii lor de "macho." Ca idee generală, italienii care sunt săraci cu duhul sunt mici cu cei mari și mari cu cei mici. Sper că v-am răspuns la întrebare.

– Concret, ce parere ai despre gardienii care l-au călcat în picioare pe acel tânăr ganez?
– În acel caz, este chiar vorba de rasism. Dar, dacă ne referim la fotbal, eu sunt împotriva suspendării terenurilor deoarece fanii au scandat lozinci mai mult sau mai puțin rasiste. Nu mi se pare corect ca majoritatea să plătească oalele sparte de niște iresponsabili. Mi se pare normal să încerci să-l educi pe acel idiot, să vezi dacă poți să-i scoți prostiile din cap. Ideea este să ajuți, nu să pedepsești. Sau da, să dai sancțiuni, dar numai după ce ai făcut totul pentru a preveni.

– Thuram nu vede lucrurile în felul acesta.
– Am un deosebit respect pentru el și, în fond, niciunul dintre noi nu gândește diferit. Remarcați că amândoi avem același scop, până la urmă. De ce, de exemplu, o echipă multietnică poate să meargă bine, dar societatea în ansamblul ei, nu?

– Alegerile din State? Ai fost fanul lui Obama?
– Speram că va învinge și am fost chiar bucuros că a ieșit cum a ieșit. Statele Unite au un trecut destul de jenant, degeaba încearcă unii să spună că nu este așa. Cred că Obama va fi un bun lider. Iar votul pentru el tocmai asta înseamnă. Americanii vor să întoarcă pagina și să privească spre viitor.

– Ce crezi ca ar trebui schimbat în fotbal?
– Eu sunt pentru introducerea tehnologiei de ultimă generație. Senzori, cip în balon, analiză TV live…

– Adică, preferi tehnologia în locul omului?
– Nu. Până la urmă omul este cel care a creat tehnologia. Prefer o reluare TV analizată de niște profesioniști în timpul jocului, decât o mie de reluări în timpul săptămânii la care o grămadă de gură-cascp sau alti neaveniți să-și dea cu părerea. Mi-ar placea să se lucreze un pic și la atmosferă. Adică, ne salutăm înainte de meci… de ce n-am face-o și după? Ar înțelege și spectatorii că noi nu ne urâm. Și s-ar urî și ei mai puțin.

– La Firenze deja se întâmplă acest lucru.
– Bravo lor, dar asta ar trebui să se întâmple peste tot. Și dacă tot vorbim despre Florența, de ce minutul de reculegere în memoria soției lui Prandelli s-a ținut numai acolo? Prandelli e un tip extraordinar, face parte din lumea noastră, durerea lui era și a noastră, dar nu am putut să-i transmitem asta în mod public. Și gândiți-vă că asta v-o spune unul care a refuzat să-și pună banderola de doliu în memoria fanului lui Lazio care a fost ucis de un polițist. În duminica aceea nu știam care era treaba, nu ni s-a spus cine murise, nici de ce. Un semn de doliu este un mesaj cu o mare greutate psihologică, nu mi s-a părut corect să-l port automat, ca un robot.

– Încă te simți ok pe terenul de joc?
– Mă simt super, în cel mai pur sens al cuvântului, doar când joc pe postul clasic al numărului 10, în spatele a două vârfuri. Dar, având în vedere că sunt plătit nu pentru a face ceea ce-mi place ci ceea ce mi se cere, joc mai retras. Evoluția mea fotbalistică așa o și definesc…mă retrag… sub presiunea vârstei. Oricum, nimic nu poate înlocui mirosul gazonului.

 

traducere și adaptare de Octavian METONI