Cât mai pot rușii să-l păstreze?** Traore a reușit o „dublă” în Kuban – Zenit 2-2

Kuban-l lui Dan Petrescu a fost la un pas să realizeze surpriza etapei în Rusia. "Dubla" lui Traore nu a fost însă de ajuns, liderul Zenit reușind să egaleze în numai două minute, prin golurile lui Arșavin și Shirokov.
Cât mai pot rușii să-l păstreze?** Traore a reușit o "dublă" în Kuban - Zenit 2-2

Kuban-l lui Dan Petrescu a fost la un pas să realizeze surpriza etapei în Rusia. „Dubla” lui Traore nu a fost însă de ajuns, liderul Zenit reușind să egaleze în numai două minute, prin golurile lui Arșavin și Shirokov.

E a doua remiză consecutivă a Kuban-ului pe teren propriu, după ce etapa trecută a terminat la egalitate, 1-1, cu Lokomotiv Moscova.


Min 78. Arșavin reduce din diferență. Un minut mai târziu, Shirokov egalează.


Min. 73 Lacina Traore marchează din nou, Kuban este aproape de o victorie mare în fața lui Spalletti


Lacina Traore a deschis scorul pentru Kuban contra campioanei Rusiei, Zenit Sankt Petersburg. Fostul jucător al CFR-ului este titular în ofensiva lui Kuban, alături de Gigel Bucur, iar ivorianul a deschis scorul în minutul 60. Traore a încasat și un cartonaș galben, după un fault energic făcut în minutul 43.

Kuban se află pe ultimul loc în clasamentul play-off-ului campionatului Rusiei, cu patru etape înainte de finalul sezonului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]