Bastian Schweinsteiger a fost ales jucătorul anului în campionatul Germaniei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Bastian Schweinsteiger a fost desemnat cel mai bun jucător al anului în Germania de către jurnaliștii sportivi, devansându-i pe coechipierii săi de la Bayern Munchen, Franck Ribery și Thomas Muller, a anunțat, duminică, publicația Kicker.

Schweinsteiger a obținut 92 de voturi, Ribery 87, iar Muller 85.

„Sunt puțin surprins. Au fost perioade în care am fost mai mult criticat”, a declarat Schweinsteiger pentru Kicker.

Nouă jucători de la Bayern Munchen se află în primii 15, în timp ce Borussia Dortmund are cinci. Marco Reus, câștigătorul de anul trecut, se află acum pe locul 11.

Stefan Kiessling de la Bayer Leverkusen, golgheterul sezonului trecut cu 25 de reușite, este pe locul șase.

Cel mai bun antrenor al anului este Jupp Heynckes, care a condus Bayern sezonul trecută, cu 383 de voturi. Locul doi este ocupat de Christian Streich, de la SC Freiburg (77 voturi), iar pe trei se află Jürgen Klopp (Borussia Dortmund) cu 19 voturi.

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele