Astrele îi sunt favorabile lui Jose Mourinho

Astrele îi sunt favorabile lui Jose Mourinho
  • Publicat:

Contactată de Studio Sport, Silvia Piccolo, cea mai în vogă femeie-astrolog din Italia, a fost categorică. "Va fi anul Varsatorului și, în consecință, un sezon plin de succese pentru Mourinho", a declarat doamna Piccolo.

În schimb, Milan va merge slab în UEFA, deoarece astrele nu îi sunt deloc favorabile lui Ancelotti. Ceva mai bine se arată pronosticurile pentru formațiile lui Spalletti și Ranieri, ambele având șanse să ajungă în finala Champions League. Asta, dacă e să ne luăm după ce spun semnele zodiacale. Pentru lo scudetto sunt două favorite, Inter și Juve, dar pendulul lui Foucault înclină mai mult către formația lui Cristi Chivu.

Aerul, elementul primordial

Potrivit filosofiei antice, patru erau elementele primordiale ale vieții pe Terra: apa, aerul, focul și pământul. Semnele zodiacale care vor fi privilegiate în 2009 sunt cele care țin de aer: Vărsătorul, în primul rând, pe urmă Gemenii și Balanța. Nici pentru cele legate de foc nu va chiar rău, Berbecul, Leul și Săgetătorul având șanse bune de a realiza câte ceva în anul care tocmai a început.

"Să luăm pe rând antrenorii cei mai cunoscuți din Serie A", a continuat Signora Piccolo.

Mourinho (Vărsător): Anul 2009 va fi bogat în succese și va realiza lucruri bune inclusiv în Europa. De undeva îi va veni o propunere stratosferică. Asta, din ambele puncte de vedere.

Ancelotti (Gemeni): Nu va trece printr-o perioadă favorabilă, iar în ceea ce privește partidele cu echipe din afara Peninsulei putem spune că semnele sunt chiar dezastruoase. Totuși, există posibilități de îmbunătățire în a doua jumătate a anului, dar numai în ceea ce privește performanțele interne ale lui Milan. Este posibil să părăsească banca lombarzilor, dar nu e de sfătuit s-o facă înainte de sfârșitul lui 2009.

Spalletti (Pești): Anul 2008 a fost un an greu pentru el, dar datorită lipsei opoziției planetei Saturn se întrevede posibilitatea realizării unor performanțe clare în Champions League.

Ranieri (Balanță): Categoric, anul 2009 îi va fi favorabil, dar abia din octombrie sunt posibile schimbări în bine și în ceea ce privește performanțele externe. Pentru Juventus, se anunță un sezon 2010 decisiv atât pentru conducere, cât și pentru antrenor.

Mancini (Săgetător): Cu certitudine va pleca să antreneze afară, văd schimbări majore în viața sa. În ceea ce privește legăturile rămase în suspensie cu Inter semnele arată că și acestea se vor rezolva prin negocieri.

Idei generale la nivel de echipe

Napoli (Leu) va avea o evoluție cu suișuri și coborâșuri, Lazio (Capricorn) va avea o creștere în ianuarie și februarie, dar abia 2010 îi va aduce un progres clar în exprimare și în rezultate, în timp ce Milan (Săgetator) va cunoaște un an 2009 dezamăgitor, dar care va fi compensat de un excelent 2010.

În schimb, Roma (Gemeni), va înregistra o creștere clară chiar în cursul actualului sezon și ar putea juca finala Champions League, performanță posibilă și pentru Juventus. Campionatul? Doar pendulul lui Foucault (experiment care a demonstrat mișcarea de revoluție a pământului în jurul axei sale) ar putea da o decizie acolo unde până și astrele s-au abținut de la un verdict.

"Internazionale Milano", spune pendulul. Noi am consemnat doar ceea ce spun astrele și pendulul, rămâne de văzut cât mai contează astrologia în zilele noastre. Totuși, fără astrologie nu ar fi existat astronomie, la fel cum fără alchimie nu ar fi existat chimie. Ceva adevăr trebuie să fie, considerăm noi.

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup