Șefii cei mari de la Tottenham au luat decizia în privința transferului lui Radu Drăgușin. Juventus Torino și Napoli au făcut oferte, iar englezii au trimis acum răspunsul final

Florentin Dincă
Șefii cei mari de la Tottenham au luat decizia în privința transferului lui Radu Drăgușin. Juventus Torino și Napoli au făcut oferte, iar englezii au trimis acum răspunsul final
Foto: Profimedia 05.12.2024

Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham, a fost ofertat de granzii Juventus Torino și Napoli, iar acum oficialii londonezi au dat răspunsul final în cazul transferului  internaționalului român.

Șefii lui Spurs nici nu vor să audă de o despărțire de fundașul tricolor în luna ianuarie, mai ales în condițiile în care ceilalți trei stoperi din lot sunt accidentați în momentul de față.

Conducătorii Tottenham au luat decizia finală în cazul transferului lui Radu Drăgușin după ofertele venite de la Juventus Torino și Napoli

Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham, a fost ofertat de granzii din Serie A Juventus Torino și Napoli, iar acum oficialii englezilor au venit cu răspunsul final în cazul internaționalului român.

Șefii lui Spurs nici nu vor să audă de o despărțire de fundașul tricolor în luna ianuarie, mai ales în condițiile în care ceilalți trei stoperi din lot, Romero, Van de Ven și Davies, sunt accidentați în momentul de față.

Radu Drăgușin a fost asaltat cu oferte în perioada în care era rezervă la Tottenham, iar Juventus, Napoli și, mai nou, Inter Milano și Fiorentina au trimis oferte ori s-au interesat de serviciile românului.

Acum, internaționalul român are parte de alt statut la Tottenham. A bifat deja 16 meciuri pentru echipa antrenată de Ange Postecoglou, profitând de indisponibilitățile din lot: (9 partide în Premier League, 5 în Europa League și două în Cupa Ligii Angliei).

Presa engleză confirmă decizia șefilor lui Spurs

Apărătorul român a reușit să prindă o serie de 11 meciuri consecutive în tricoul lui Tottenham, cea mai lungă perioadă de când s-a transferat în Premier League, la începutul anului 2024.

„Tottenham nu își permite să-l piardă pe Radu Drăgușin. Internaționalul român ar putea fi în căutarea unei noi aventuri. Nici după egalul cu Rangers, din Europa League, Drăgușin nu a scăpat de critici. Odată ce Van de Ven și Romero vor reveni în echipă, Drăgușin va avea din nou, fără discuție, statutul de rezervă.

Absența colegilor săi îi afectează, însă, viitorul. Tottenham nu își permite să se despartă de român, în ciuda faptului că unii consideră că Premier League este prea mult pentru el. O revenire în Serie A este scoasă din calcule în acest sezon.

Tottenham nu va accepta o plecare a fundașului în ianuarie, iar acesta va fi forțat să-și prelungească șederea în nordul Londrei. Și, poate, să revendice un loc pe termen lung la prima echipă”, scrie Tottenham News.

Și jurnaliștii de la To The Lane and Back, un alt site apropiat de Tottenham, titrează că este exclusă o plecare a lui Radu Drăgușin în această iarnă. „În timp ce Fiorentina și-a arătat interesul pentru transferul fotbalistului de 22 de ani pe Artemio Franchi, accidentările de la Tottenham blochează orice posibilitate ca Radu Drăgușin să plece. Radu va continua la Tottenham până la finalul sezonului și orice insistențe din partea Fiorentinei sau oricărui alt club vor putea fi luate în considerare abia în vară”, scrie sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania