Ajuns la 34 de ani, Pawel Golanski și-a găsit o nouă echipă. Unde va juca fostul fundaș al Stelei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pawel Golanski și-a găsit un nou angajament. Fostul fundaș al Stelei și al lui ASA Târgu Mureș a semnat cu Chojniczanki Chojnice, în liga a doua a Poloniei. Golanski a jucat până acum la Gornik Zabrze, tot în aceeași ligă.

Ajuns la 34 de ani, Pawel Golanski nu și-a pierdut pofta de fotbal. Fundașul polonez a semnat cu Chojniczanki Chojnice, primul loc în liga a doua a Poloniei, cu șanse reale la promovare. Golanski este primul transfer făcut de Chojnice în această iarnă, informează sportowefakty.wp.pl.

Încă nu există informații despre durata contractului, dar este de așteptat să fie păstrat în lot și după promovare, dacă evoluțiile sale se ridică la nivelul așteptărilor. Până să semneze cu Chojnice, Golanski a jucat la Gornik Zabrze, locul 8 în liga secundă a Poloniei, fără nicio șansă la promovare.

Este al nouălea contract de profesionist din cariera lui Golanski, cel care a mai jucat la Lodz (de două ori) Legia Varșovia, Korona Kielce (în două rânduri), Steaua și ASA Târgu Mureș și Gornik.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele