Adjudecat!

Redactor:
Bogdan Stan
  • Publicat:
  • Actualizat:

La mai puțin de trei luni de la terminarea sezonului „istoric”, care a adus în vitrina catalanilor trei trofee, Barcelona câștigă și Supercupa Spaniei. Messi a strălucit din nou și a jucat în premieră alături de Ibrahimovic din primul minut, evoluția suedezului fiind apreciată de Guardiola.

După ce au câștigat prima manșă a Supercupei Spaniei, la Bilbao, cu 2-1, Barcelona și-a făcut treaba și pe teren propriu. Messi a fost din nou eroul serii pentru catalani. A marcat de două ori, prima oară din pasa lui Zlatan, a doua oară din penalty-ul scos de Alves, după ce tot Messi îi pasase în careu. Primul gol a fost o execuție de mare rafinament. Ibrahimovic i-a deviat subtil din marginea careului o minge argentinianului, care l-a fentat din scurt pe Ustaritz, a intrat în unghi, dar l-a lobat perfect pe Iraizoz, portarul bascilor.

Ibrahimovic, protejatul lui Guardiola

Josep Guardiola a apreciat evoluția lui Ibrahimovic și consideră că suedezul pare static în anumite momente din cauza staturii sale. „Se comentează mult pe acest subiect, dar eu cred că Ibrahimovic își face treaba și defensiv. Când ai zece jucători pe lângă tine care fac presing, ajungi să faci și tu, ești contaminat de fază. El este atât de mare, încât nu pare foarte dinamic, dar își face treaba. Încet-încet s-a adaptat și sunt mulțumit că pe zi ce trece se vede mai mult în joc”, a spus tehnicianul catalanilor despre Ibrahimovic, care a fost titularizat în premieră alături de Messi în atacul Barcelonei.

"Nu am pretenția să câștig trei titluri, doar pe următorul pus în joc"
Josep Guardiola, antrenor Barcelona


 

Pe aceeași temă
Bomba începutului de an! Mihai Petre și Elwira divorțează? Care ar fi motivul
Bomba începutului de an! Mihai Petre și Elwira divorțează? Care ar fi motivul
Stefan Duduianu, unul dintre cei mai căutaţi interlopi, s-a predat. „Mă duc să-mi fac check-in să vadă toată Poliţia Română” VIDEO
Stefan Duduianu, unul dintre cei mai căutaţi interlopi, s-a predat. „Mă duc să-mi fac check-in să vadă toată Poliţia Română”…
Roger Federer a dominat şi în 2021 topul celor mai bine plătiţi tenismeni. Pe ce poziţii se află Djokovic şi Nadal
Roger Federer a dominat şi în 2021 topul celor mai bine plătiţi tenismeni. Pe ce poziţii se află Djokovic şi…
Tun financiar dat de un fost jucător al Craiovei! S-a înțeles cu nou club și va avea un salariu uriaș
Tun financiar dat de un fost jucător al Craiovei! S-a înțeles cu nou club și va avea un salariu uriaș
Incredibil! Este vorba de MARELE Florin Piersic
Incredibil! Este vorba de MARELE Florin Piersic
Bombă despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni!
Bombă despre polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni!
15 semne că ai artere înfundate cu colesterol. Evită infarctul și AVC
15 semne că ai artere înfundate cu colesterol. Evită infarctul și AVC
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
Cuplu BOMBĂ la Survivor! Erau împreună dinainte să vină Dominicană. Nu s-au mai putut abţine şi...
Cuplu BOMBĂ la Survivor! Erau împreună dinainte să vină Dominicană. Nu s-au mai putut abţine şi...
Nicolae Ciucă a luat decizia serii! L-a demis de urgenţă din Guvern! Este informația momentului
Nicolae Ciucă a luat decizia serii! L-a demis de urgenţă din Guvern! Este informația momentului
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
15 semne că ai artere înfundate cu colesterol. Evită infarctul și AVC
15 semne că ai artere înfundate cu colesterol. Evită infarctul și AVC
COD RUTIER 2022. Pentru ce fapte va fi suspendat permisul pentru 120 de zile
COD RUTIER 2022. Pentru ce fapte va fi suspendat permisul pentru 120 de zile
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
NATO propune Rusiei măsuri privind controlul armamentului. Rusia ar putea inspecta Baza Deveselu
NATO propune Rusiei măsuri privind controlul armamentului. Rusia ar putea inspecta Baza Deveselu
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
Internată la psihiatrie ani de zile şi cu unul din apartamente vândut. Cum a scăpat o femeie de un coşmar demn de un scenariu de Hollywood
Internată la psihiatrie ani de zile şi cu unul din apartamente vândut. Cum a scăpat o femeie de un coşmar…
Jobul din România plătit cu 9.200 de euro net pe lună. Toată lumea a auzit de asta, dar este nevoie didsperată de angajaţi. Nu este IT
Jobul din România plătit cu 9.200 de euro net pe lună. Toată lumea a auzit de asta, dar este nevoie…
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
Trei zodii care vor fi părăsite în februarie. Ghinionul îi lovește
Trei zodii care vor fi părăsite în februarie. Ghinionul îi lovește
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Cel mai important sfat dacă ai mașină DIESEL și pleci la drum iarna
Cel mai important sfat dacă ai mașină DIESEL și pleci la drum iarna
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
×