Presa din Spania confirmă că Arsenal a început asaltul pentru transferul stelar al brazilianului Vinicius (26 de ani) de la Real Madrid.
Fotbalistul cotat la 140 de milioane de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt a intrat în ultimul an de contract, iar „galacticii” nu vor să îl piardă gratis.
Vinicius Jr., care a avut prestații bune la Cupa Mondială 2026, ar putea fi subiectul principal al ferestrei de mercato din această vară, după ce a intrat oficial în ultimul an de contract cu Real Madrid.
Despre Vinicius s-a scris constant că ar putea ajunge în Premier League, mai multe cluburi din Anglia fiind pe urmele sale de-a lungul ultimilor ani.
Însă, sâmbătă, 25 iulie 2026, o bombă a lovit piața de mercato. Celebrul jurnalist David Ornstein (45 de ani) de la publicația The Athletic, specialist în materie de transferuri și cunoscut pentru procentajul extrem de ridicat pe care îl are atunci când face un anunț, a transmis următoarele:
„Exclusiv. Arsenal se interesează de posibilitatea de a-l semna pe Vinicius de la Real Madrid. Totul este în stadiu incipient și nu au avut loc încă discuții între cele două cluburi. Dar ideea (n.r. – unui transfer) a fost aprobată la toate nivelurile (n.r. – în cadrul clubului Arsenal). Multe lucruri depind de contractul lui Vinicius, deoarece în acest moment nu există nicio evoluție decisivă”, a notat David Ornstein, pe X.
Anunțul său a strâns aproape 60 de milioane de vizualizări în nici 24 de ore și, inevitabil, a fost preluat de toată presa internațională.
Așa cum am precizat deja, jurnalistul de la The Athletic are un procentaj extrem de ridicat în materie de transferuri, poate chiar mai ridicat decât cel al italianului Fabrizio Romano. Astfel, este cât se poate de clar că există interes din partea londonezilor.
Iar informația a fost confirmată și de spaniolii de la AS, care susțin, însă, că subiectul ar putea căpăta amploare abia după ziua de luni, 27 iulie, când sunt programate discuții față în față între reprezentanții Realului și cei ai lui Vinicius.
Dacă nu se va ajunge la un acord în privința prelungirii contractului scadent în iunie 2027, atunci Arsenal ar putea primi undă verde la a da start negocierilor:
„Vini este așteptat să revină luni la Valdebebas, la întoarcerea din vacanță, pentru o discuție privind reînnoirea contractului. Arsenal mizează pe acest aspect, anticipând că Real Madrid nu vrea să piardă gratuit una dintre cele mai mari vedete ale sale în 2027”, notează AS.
Pe de altă parte, spaniolii susțin că Florentino Perez are deja un înlocuitor pregătit pentru Vinicius. Real Madrid a pus 100.000.000 de euro pe masă pentru Yan Diomande (19 ani), starul lui Leipzig din Bundesliga care a impresionat la Campionatul Mondial!
„O operațiune paralelă cu cea a lui Yan Diomande și independentă, dar una în care conexiunile sunt inevitabile. Atât ivorianul, cât și Vinicius joacă pe o poziție similară, de aripă stângă, deși Diomande a jucat regulat și pe dreapta. În plus, cei doi chiar împart aceeași agenție de impresariat.
Arsenal consideră că este acum sau niciodată să-l aducă pe numărul 7 al lui Real Madrid la Londra și să le dea impulsul de care au nevoie pentru a ridica în sfârșit trofeul Ligii Campionilor”, completează spaniolii.