Norvegia și Brazilia s-au întâlnit în optimile de finală de la Cupa Mondială din 2026, într-o partidă încheiată cu scorul de 2-1, în urma căreia echipa pregătită de Carlo Ancelotti a părăsit turneul final.
Vinicius Jr. a rupt tăcerea după finalul meciului și a dezvăluit de ce nu a executat el penalty-ul pe care Bruno Guimaraes l-a ratat în prima repriză, la scorul de 0-0.
Duminică, 5 iulie 2026, Norvegia și Brazilia s-au întâlnit în optimile de finală de la Cupa Mondială din 2026, într-o partidă încheiată cu scorul de 2-1, în urma căreia echipa pregătită de Carlo Ancelotti a fost eliminată de la turneul final.
În prima repriză, mai exact în minutul 14, la scorul de 0-0, Brazilia a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Chiar dacă toată lumea aștepta ca Vinicius să execute penalty-ul primit, acest lucru nu s-a întâmplat.
Bruno Guimaraes a fost cel care a încercat să înscrie de la 11 metri dar, spre dezamăgirea fanilor brazilieni, nu a reușit să facă acest lucru.
La finalul meciului, Vinicius a vorbit despre acest subiect și a explicat de ce nu a executat el lovitura de la 11 metri. Starul celor de la Real Madrid a ținut să explice că nu fuge de responsabilitate și că decizia i-a aparținut în totalitate lui Carlo Ancelotti.
„De ce nu am executat eu acel penalty? Pentru că cel care a decis a fost antrenorul. Nu mă ascund niciodată și nu fug niciodată de responsabilitate. La Real Madrid, când antrenorul mi-a cerut, am executat. Aici am urmat ceea ce s-a stabilit și am arătat că nu am fost egoist și nu am acționat cu rea-credință.
Sper ca cariera lui Bruno Guimaraes la echipa națională a Braziliei să nu fie marcată de această greșeală”, a declarat Vinicius, la finalul partidei cu Norvegia, conform sport.es.
Vinicius l-a apărat pe Carlo Ancelotti după eliminarea de la Cupa Mondială din 2026 și le-a făcut o promisiune suporterilor brazilieni.
„Este un antrenor care îmi dă foarte multă încredere. Această eliminare este o lovitură uriașă. Este timpul să mergem mai departe. Pot doar să îmi cer iertare de la suporterii noștri, care mereu au crezut în noi și au fost alături de noi.
Este multă frustrare, nu am mai câștigat de mult timp. Cei mai tineri vor continua și vom încerca să facem tot ce putem pentru a duce echipa unde îi este locul”, a mai spus Vinicius, conform sursei menționate anterior.