Ange Postecoglou a comis-o! A scăpat o înjurătură și totul a fost filmat în amicalul în care l-a folosit și pe Radu Drăgușin

Alex Oroianu
Ange Postecoglou a comis-o! A scăpat o înjurătură și totul a fost filmat în amicalul în care l-a folosit și pe Radu Drăgușin

Radu Drăgușin s-a întors alături de colegii de la Tottenham, iar românul a jucat pentru echipa sa primul meci după Campionatul European din Germania. Ange Postecoglou, antrenorul formației londoneze, a comis o gafă majoră chiar în fața camerelor, care l-au surprins înjurând.

Fundașul central al naționalei României a evoluat pe finalul partidei cu K-League Stars, aproximativ 20 de minute, fiind primul său meci de pregătire alături de Tottenham.

Ange Postecoglou a călcat pe bec și a înjurat în direct

Tottenham a câștigat meciul amical disputat astăzi împotriva echipei formate din cei mai buni jucători ai campionatului sud-coreean, K-League Stars, scor 4-3. În timpul partidei, în care a evoluat și Radu Drăgușin, antrenorul londonezilor, Ange Postecoglou, a cedat nervos. „The lilywhites”, care au terminat pe locul 5 în sezonul precedent al Premier League, au jucat astăzi al doilea meci amical din cadrul turneului de pregătire din Asia. După victoria cu 3-2 împotriva lui Vissel Kobe, din Japonia, elevii lui Ange Postecoglou au câștigat la limită și împotriva echipei formate din cei mai buni jucători ai campionatului sud-coreean. Prestația jucătorilor săi în prima parte a jocului l-a iritat profund pe Ange Postecoglou. După 25 de minute de joc tabela arăta o remiză albă.

În timpul pauzei de hidratare, Postecoglou le-a adresat jucătorilor săi un mesaj dur: „Am doar un lucru de spus, în p*** mea! Mergem și încercăm ceva, om cu om!”. Răbufnirea antrenorului australian a avut efect, deoarece Tottenham a marcat de trei ori până la pauză, prin Kulusevski și de două ori prin Heung-min Son. În a doua repriză s-au mai înscris patru goluri, trei dintre ele fiind reușite de gazde. În ultimele 20 de minute ale meciului, Radu Drăgușin a intrat pe teren, în minutul 72. După intrarea lui Radu, s-a mai înscris o singură dată, K-League Stars punctând prin Oberdan, în minutul 81.

„A fost un meci OK. Am părut puțin obosiți și este de înțeles, lucrăm din greu în aceste condiții dificile. Am văzut niște lucruri bune, am înscris goluri frumoase, dar e evident că avem în continuare unele lucruri de pus la punct”, a declarat managerul celor de la Tottenham, Ange Postecoglou, după meci.

Radu Drăgușin, luat în calcule de Ange Postecoglou pentru sezonul viitor

Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham la începutul anului de la Genoa pentru 25.000.000 de euro, iar românul nu a primit foarte multe șanse în tricoul echipei londoneze.

Drăgușin a fost folosit în doar 9 meciuri de campionat de Ange Postecoglou, însă presa din Regat este sigură că viitorul românului este sigur la Tottenham și în acest sezon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Verdictul TAS zguduie Sepsi! Prima reacție a clubului după suspendarea lui Cosmin Matei
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Achizițiile de armament pe care România le face cu Ucraina prin programul SAFE, criticate de un expert în securitate: „Nu știm ce arme ne trebuie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
Profețiile Babei Vanga pentru următoarele luni din 2026. Vom întâlni extratereștri și vom avea un nou conflict global
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cel mai așteptat joc video al anului va debuta pe Netflix
Go4Games
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Promotor.ro