Dan Șucu, ridicat în slăvi de antrenorul rival din Superligă. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea Rapidului în frunte cu Dan Șucu este lăudată de un rival din Superliga pentru răbdarea pe care o are antrenorii în momentele în care echipa giuleșteană traversează crize de rezultate.

Marius Măldărășanu, fost jucător la Rapid și actual antrenor la Hermannstadt, are numai cuvinte de apreciere la adresa conducătorilor grupării vișinii în legătură cu răbdarea pe care o au cu antrenorii atunci când echipa nu are rezultatele scontate.

Dan Șucu, ridicat în slăvi de un antrenor rival din Superligă

Tehnicianul sibienilor apreciază clemența șefilor rapidiști de care dau dovadă față de antrenor în momentele de criză ale echipei, atunci când rezultatele nu sunt cele dorite. Așa cum este acum cazul lui Cristiano Bergodi, cel care vine după două eșecuri, cu Farul și Universitatea Craiova, care au scos Rapidului din cursa la titlu, dar care are parte în continuare de susținerea necondiționată a conducerii.

„Îmi place ce văd, echilibrul conducerii Rapidului. Acolo se poate declanșa mereu ceva și, în cei zece ani pe care i-am trăit acolo, multe probleme au venit din interior, a răbufnit ceva. Mi se pare ceva foarte ok din punctul de vedere al răbdării cu un antrenor. Asta s-a întâmplat și cu Adi Mutu anul trecut, când galeria îi cerea demisia și totuși conducerea a mers în contiuare cu el.

Nu există nicăieri răbdarea care în mod normal ar trebui să existe. Obiectivul lor este locurile 1-3. Așteptările sunt mult mai mari, dar fanii trebuie să înțeleagă că așteptările sunt și din partea antrenorilor, a staff-ului și a conducătorilor. Mai sunt opt meciuri, cred că își vor atinge obiectivul, pentru că au echipă bună.

Au un joc consistent și, chiar dacă în acest an nu au jucat foarte bine, o echipă mare câștigă și când joacă mai puțin bine. Asta au făcut ei, au adunat puncte, pe fondul unor jocuri nu așa bune. Apoi au jucat foarte bine contra rivalei, contracandidatei, la momentul respectiv, pentru că acum e mai dificil să mai spere la ceva”, a spus Marius Măldărășanu la Exclusiv Rapid.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Mohamed Salah, ”prezentat” la noua echipă
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi cu iubita + milionarul Pescobar. Numele lui e în comentarii
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e ea, dar și Alex Bodi…
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au la medalii
Încep Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Cine sunt cei 106 sportivi care reprezintă România și ce șanse au…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Poți obține PERMISUL AUTO dacă nu ai luat BAC-ul? Câte clase îți trebuie?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×