Jucătorii Barcelonei, supărați după înfrângerea cu Real Madrid: „E rușinos că nu am putut să egalăm!”. Acuză arbitrajul

Jucătorii Barcelonei, supărați după înfrângerea cu Real Madrid: „E rușinos că nu am putut să egalăm!”. Acuză arbitrajul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sergi Roberto, fundașul dreapta în vârstă de 29 de ani al Barcelonei, a vorbit la finalul meciului cu Real Madrid, scor 1-2, și s-a declarat dezamăgit că echipa sa nu a reușit să obțină măcar un punct.

Real Madrid și Barcelona s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 30 din La Liga, pe Stadionul „Alfredo di Stefano” din Madrid, iar gazdele s-au impus cu scorul de 2-1, datorită golurilor marcate de către Benzema, respectiv Kroos. Pentru catalani a marcat Mingueza.

Pe final de meci, catalanii au avut o ocazie uriașă de a restabili egalitatea, prin Moriba, însă acesta a trimis mingea în bară. Mai mult decât atât, Barcelona a solicitat și un penalty în urma unui duel între Mendy și Braithwaite, în minutul 84. Arbitrul a lăsat jocul să continue, nu a consultat nici sistemul VAR, iar acest lucru i-a enervat la culme pe catalani.

Sergi Roberto, supărat după Real Madrid – Barcelona 2-1

„Am încercat până la final și e rușinos că nu am putut să egalăm. Am fost atât de aproape să egalăm chiar pe final. În repriza a doua am dat totul, am marcat golul cu jumătate de oră înainte de final, dar până la urmă nu a fost să fie.

Trebuie să câștigăm fiecare meci rămas și să sperăm că adversarii noștri se vor încurca.

Am fost chiar în fața fazei. Cred că Mendy l-a atins pe Braithwaite și mă enervează că nu a fost analizată faza”, a spus Sergi Roberto, după meci, potrivit publicației AS.

În urma acestui rezultat, Real Madrid a urcat, cel puțin pentru moment, pe primul loc în clasamentul din La Liga, la egalitate de puncte cu Atletico Madrid, care are însă cu un meci mai puțin. Barcelona rămâne pe locul 3, având cu un punct mai puțin decât primele clasate.

  • Ronald Koeman a făcut scandal și l-a lăsat cu ochii-n ploaie pe reporter după „El Clasico” dintre Real Madrid și Barcelona: „Este un penalty foarte clar!” | VIDEO
Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…