Puținul Mulțescu

„Mă opresc aici”. Fără exagerări dramatice, fără scrâșnit din dinți. Simplu. Un om constată, mult mai lucid decât îl cred unii în stare, că nu mai poate ajuta. Nu știm exact de ce. Poate pentru că, pur și simplu, e un context imposibil. În care nici măcar smurdu’ nu mai găsește oxigen. Sau poate pentru că el, omul, s-a terminat, nu mai are energie să împingă o căruță aruncată în șanț și căreia i s-au furat întâi roțile, apoi caii.

Într-o vreme, el era unul dintre cai. La ceea ce pare a fi aceeași căruță, da’ cine naiba mai știe în zilele noastre cu tribunale neîncăpătoare. Avea o alergare aparte, apăsată cumva, de parcă ținea mereu niște săculeți de nisip la glezne. Nu era vreun cal de curse, nu era nici vreun andaluz elegant, bun de prezentat la curți regale. Dar căra echipa după el când se opintea și când trăgea la poartă.

Ca atunci, cu Hamburg. Într-o seară de octombrie, la mulți-mulți ani după, l-am chemat să vorbim despre șutul acela de 2-0. Îi străluceau ochii povestind. Se simțea în largul lui, între 1-0, zis Augustin, și 3-0, zis Orac. Vorbea despre capodopera unei vieți și, probabil, ar fi vrut să nu se mai termine. N-ar fi zis nicicând „mă opresc aici”.

Gigi Becali a transferat primul fotbalist la FCSB pentru noul sezon și i-a spus salariul în direct, la TV: „Atât i-am dat! Cât a vrut”

20:06

Clauza care a dinamitat transferul lui Ceara la FCSB. Gigi Becali a intervenit și a rezolvat totul: „MM a zis că e REZOLVATĂ”

20:06

Vali Moraru a scris un editorial emoționant după demisia lui Mulțescu de la Dinamo

”L-am simțit în studio nemulțumit că nu i se recunoaște munca!”

După ce lui Dinamo i-a trecut unirea tricolor pe la ureche, el a luat hățurile de antrenor și a salvat clubul de la dispariția fizică. Apoi, a călătorit mult. A schimbat o mulțime de echipe așa că marii ”geostrategi” ai fotbalului i-au găsit o grămadă de defecte pentru a explica fenomenul. Defecte valabile doar la plecare, nu și la angajare. Că e mereu nemulțumit, că are frustrări, că e ursuz, că e conflictual, că are rezultate pe termen scurt, dar că strică atmosfera la echipă în timp. Poate chiar așa e. Nu știu cum e în vestiar, nu am fost acolo, dar l-am simțit în studio și la interviuri nemulțumit că nu i se recunoaște munca și valoarea.

Toate zbaterile profesionale au lăsat diverse soiuri de urme. L-au împuținat fizic, poate și psihic arată o epuizare, până la urmă se apropie de 70 de ani, dar l-au și împlinit cu vremea bună de la Samsun, cu ”gașca nebună” din Regie, cu jocul frumos al Craiovei dinainte de Mangia. Și, de fiecare dată când a trebuit, a venit să salveze ce mai era de salvat la Dinamo. Din ce în ce mai puțin.

”Un gheorghe care și-a salvat și propriul copil, plătind scump, și ca antrenor, și ca tată!”

„Pentru mine e ultima stație” – spune un gheorghe vechi într-o lume de geani și de ricci care nici măcar n-au apucat să se suie în vagon. O lume care râde copios când gheorghe bagă la antrenament „unșpe la treișpe” sau când mai pocește numele vreunui „no name” de purtător de tricou dinamovist. Un gheorghe care a refuzat până acum să se resemneze, a continuat să se zbată, să creadă că mai poate salva ceva, cu nelipsita lui sticluță de apă vie. Un gheorghe care și-a salvat și propriul copil, plătind scump, și ca antrenor, și ca tată.

Ochiul prezentului vede puținul din arhaicul Mulțescu. Viitorul va vedea și mai puțin, e inevitabil. Puținul Mulțescu va fi undeva, pe un server, pentru cei care se vor întreba cine a dat gol cu Hamburg și la noi, și la ei.

„Știai că am fost campion mondial?” – m-a întrebat într-o seară. Nu, nu știam. A dat și gol în finala Mondialului Universitar de la Paris, în 1974. Restul mi l-a povestit el. Și nu e puțin.