CSA Steaua versus Dinamo în Liga 2 din noi

CSA Steaua versus Dinamo în Liga 2 din noi
  • Publicat:
  • Actualizat:

În Săptămâna Mare, în așteptarea Paștilor, să iertăm. Dar de ce să uităm? Mai ales când amintirile ne sunt apă vie pentru deșertul clipei de-acum. Și să fim mai buni. Să fim! Dar asta nu ne ajută să nu fim triști. Steaua versus Dinamo e azi diagnosticul proaspăt al unei cicatrici pe care ani buni am crescut-o indiferenți și mândri că-i urmă de sărut din tinerețe.

Împlinirea neînțelesului

Acum, pe când sezoanele ar trebui să se ascută, mai dureros ca vreodată e CSA Steaua versus Dinamo, mai încărcat de paradox și fiere decât la primul lor bal cu decor de mucava în Liga 2. Pentru că aici avem împlinirea neînțelesului!

O echipă care a dominat sportiv campionatul și spune că vrea să promoveze, dar nu poate și nimeni nu înțelege de ce nu face totuși ceva concret să schimbe situația. Și o echipă care s-a apropiat de moarte de atâtea ori încât, ca în basmele copilăriei, tocmai din asta parcă s-a întărit și a început să respire cu ochii deschiși spre un continent incredibil acum câteva luni.

Unite de roșu și o rază fermă a ilogicii din care CSA învață, invers, bezna, iar Dinamo cumpără cu nerenunțarea suporterilor bucăți de zi. Și, culmea, CSA Steaua de mâine ai crede mai lesne că poate ajunge Dinamo dintr-un ieri cu frisoane.

Liga doi din noi

Foștii mari jucători, suporterii cu brand, oamenii de afaceri și militarii se strâng să discute viitorul roș-albastru. La Dinamo au venit câțiva din afara haitei și-au început să lege iluziile înspre steagul peluzei. Undeva e un misterios, dacă nu penibil cerc al neputinței, altundeva e un semn de prag cu așteptările incluse: se deschide ușa sau se-nchide iar?

Meciul aceste ce vine se joacă în Liga 2 din noi. Avem o națională de eșalon secund a cluburilor de unde ne vin majoritatea stranierilor. Visăm grupele competiției europene de rang doi. Suntem un fotbal de mâna a doua oricât optimism am pompa în cozonac și pască.

Să nu uităm, că restul e pentru pâinea zmeilor

Ca să acoperim tristețea cu o eșarfă de ambiguitate, hai să băgăm capul câteva secunde și-n poezia istoriei recente de la Steaua. Dacă din februarie 2003 am avea FCSB, atunci ultimul Steaua versus Dinamo de când nu visa nimeni Liga 2 vine din noiembrie 2002, meci de Cupa României.

Au câștigat ”câinii” cu 3-0. Au marcat Florentin Petre, ultima oară antrenor la Ceahlăul în L3. Flavius Stoican, prins în evitarea retrogradării cu Botoșaniul. Și Vlad Munteanu, manager bun și cu un potențial de care fotbalul nostru are mare nevoie, astăzi forțat de situație să iasă din proiectele lui de director sportiv FRF, unul care chiar mișcă fotbalul, fără confetti și fanfară, ca să reacționeze la negura publică din jurul loturilor de juniori.

Mai erau la Dinamo în 2002 și Kiriță, Mitea sau Tâlvan, ultimul parcă profesor de sport acum, din ce am auzit. Ori Tamaș, încă în activitate. De la Steaua lui Pițurcă vin Aliuță, Florentin Dumitru și Claudiu Răducanu, fiecare cu drumuri șerpuite după gazon. Ghionea, Falemi și Panc, Trică, Paraschiv și Rădoi. Cam fotbaliști, nu?

A, și Ogăraru. Și Oprița! Piese ale unui club care azi macină oase de inorog ca să producă făină pentru pâinea zmeilor.

Ce rămâne dacă scoatem inimile din peluze?

”Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim / Ce-am sfărâmat aseară cu…” Cine poate să completeze corect parafraza la Radu Stanca? Ce anume (sigur a noastră!) a făcut să suspine strâmb CSA Steaua – Dinamo ca titlu de rană doar prin inima peluzelor? E greu, e imposibil? Și nici măcar n-am întrebat dacă e vorba de Steaua – Dinamo cu adevărat!

Cum am avea nevoie de o selecționată a play-off-ului din Superliga astfel încât să putem conta cu adevărat în grupele Europa League, ne întoarcem românește la amărăciune. La liga doi din noi. Căci n-ai la un loc asprimea eficientă de la CFR, dar fără blazare, zvâcul de uneori al Craiovei fără indolență și plafonare, talentul și exuberanța FCSB fără haos, spiritul Giuleștiului plus inspirația lui Mutu fără lipsa de resurse fotbalistice consistente. Și nici pe Hagi antrenor la această selecționată de play-off pe care nu o avem… nu îl avem! Cu puștii și reinventații lui, cu jocul lui frumos. Dar și cu experiență europeană să fie!

Și-atunci… miros de cozonac și CSA Steaua versus Dinamo. Privind înapoi, fără mânie, ci cu empatie… pascală, numai  Talpan și suporter la Dinamo să nu fi fost în ultimul an și ceva.

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim…

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup