S-a găsit diferența între handbalul românesc și cel francez! Președintele Constantin Din nu ascunde un adevăr crunt: „Nouă ne lua 20-30 de secunde, adversarii înscriau la 4-6 secunde” | VIDEO EXCLUSIV DRUMUL SPRE PARIS

  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Din, președintele FR de Handbal, a fost invitatul emisiunii „Drumul spre Paris”, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.

S-a găsit diferența între handbalul românesc și cel francez! Președintele Constantin Din nu ascunde un adevăr crunt: „Nouă ne lua 20-30 de secunde, adversarii înscriau la 4-6 secunde” 

România participă cu fetele în luna decembrie la Campionatul Mondial, iar băieții vor merge la Campionatul European în luna ianuarie.

Fetele au șanse mari, dacă intră în primele 8 echipe ale lumii, să prindă calificările pentru Olimpiada de la Paris.

Naționala masculină, antrenată de Xavi Pascual, și-a măsurat de curând forțele cu multipla campioană mondială și olimpică, Franța.

Tricolorii au fost învinși, pe 4 noiembrie, la Toulouse, de campioana olimpică Franţa, scor 40-21, în al doilea meci amical din stagiul de pregătire pentru Campionatul European din 2024.

Ei pierduseră şi primul meci amical din acest stagiu, tot în deplasare, la Podgorica, cu Muntenegru, scor 28-38 (15-15).

Ce spune Constantin Din după 21-40 cu Franța la băieți

„Ne-am dorit foarte mult acest meci de pregătire ca să vedem care este nivelul nostru în acest moment. Și mai ales să vadă sportivul român care este diferența dintre o echipă de top și noi.

A fost o victorie a echipei Franței foarte clară, cu un joc pe care mi l-aș dori enorm și la noi. Încercăm să facem niște schimbări la toate nivelurile de copii și juniori și, mai concret, creșterea vitezei și a forței. Dacă noi eram în atac și încercam să marcăm ne lua 20-30 de scunde, francezii înscriau la 4-6 secunde.

Asta este diferența dintre noi și o echipă de top. La nivel de talent stăm foarte bine, totul se antrenează. Viteza se antrenează, juniorii știu că trebuie să repună mingea rapid”, a declarat Constantin Din.

  • Emisiunea „Drumul spre Paris” va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…