Echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în grupele EHF European League, după ce a câștigat în Polonia manșa retur cu PGE MKS Lublin, scor 32-27.
În tur, vâlcencele câștigaseră în Sala Traian la același scor. Vâlcea a mers în Polonia cu un avantaj de 5 goluri, care îi conferea prima șansă la calificare.
Nu au făcut deplasarea Julia Maidhof, care va rata tot restul acestui sezon, fiind însărcinată, dar nici Ștefania Stoica și Larissa Da Silva Nascimento, care sunt accidentate. Clubul vâlcean a făcut publică despărțirea de nemțoaică, după 3 ani în care interul dreapta a fost o jucătoare foarte importantă.
Prima repriză a jocului din Polonia a fost una echilibrată, iar MKS Lublin s-a desprins la 13-11 la pauză.
Echilibrul s-a menținut și în partea secundă, când cele două echipe au mers cap la cap până la scorul de 26-26, în minutul 53, fără ca polonezele să amenințe soarta calificării.
Finalul de meci a aparținut însă echipei pregătite de Florin Pera, care s-a impus cu 32-27 și s-a calificat fără emoții în grupele principale ale EHF European League. Handbalistele au sărbătorit calificarea alături de fanii de la Brigada Noastră, veniți de la Rm. Vâlcea pentru a le susține.
Principalele marcatoare pentru echipa vâlceană au fost De Araujo Fossarad (9), Smits (7) și Zaadi Deuna (6).
Pentru oltence, aceasta este a patra calificare în grupele competiției, după ce în precedentele trei participări au mers în sferturile de finală.
În Liga Națională, SCM Rm. Vâlcea va juca marți, de la ora 17,00, din Sala Traian, cu CSM București.