Spitalul a luat decizia de urgență după ce Mircea Lucescu a făcut infarct. Măsuri de securitate fără precedent la Universitar

Spitalul a luat decizia de urgență după ce Mircea Lucescu a făcut infarct. Măsuri de securitate fără precedent la Universitar
Foto: Mediafax Foto

Au apărut situații tensionate la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti după ce Mircea Lucescu a fost internat aici.

Conducerea unității medicale a decis să limiteze accesul în anumite secții, în special la ATI, ceea ce a generat nemulțumiri în rândul aparținătorilor altor pacienți.

Măsuri speciale la Spitalul Universitar 

Inițial, accesul către secția de terapie intensivă a fost blocat complet, măsură care i-a afectat și pe cei care aveau rude internate acolo. După mai multe sesizări și discuții, conducerea spitalului a modificat regulile.

Vizitele au fost reluate, dar în condiții stricte: o singură persoană are voie să intre la pacient, pentru o perioadă limitată, de aproximativ cinci minute. Programul a fost reorganizat, iar accesul este controlat mult mai atent decât în mod obișnuit.

Este vorba despre măsuri speciale, luate în contextul situației medicale și al interesului crescut din jurul cazului, scrie Digi Sport.

Potrivit informațiilor oficiale, Mircea Lucescu se află sub supraveghere medicală atentă și primește tratament de specialitate. Managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu, a oferit un punct de vedere despre evoluția stării de sănătate a antrenorului de 80 de ani.

„Pacientul este stabil, conștient și cooperant cu personalul medical. Se află sub tratament cardiologic de specialitate și este monitorizat atent”, a transmis conducerea spitalului.

În același timp, surse din apropierea cazului au vorbit despre momente complicate. Dar, medicii transmit că situația este sub control.

„Acum o să-i sun pe cei din familia sa”

Ciprian Marica, fostul elev al lui „Il Luce” la Șahtior Donețk, nu știa drama prin care trece Mircea Lucescu.

„Aoleu! Nu știam. Doamne! Sunt un apropiat al dânsului, chiar acum o să-i sun pe cei din familia sa. Doamne ferește! Eu am vorbit ultima dată cu dânsul după meciul cu Turcia. Zicea că este bine, că s-a agitat, dar nu părea îngrijorat prea tare.

Era bine moral. Mi-a spus că s-a concentrat pe meciul cu Turcia, că s-a enervat. Chiar îmi pare nespus de rău. Mi-a spus că se liniștește, că termină și o să se relaxeze”, a spus Ciprian Marica.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania