Georgios Frangulis, iubitul milionar al Arynei Sabalenka, a reacționat imediat după ce liderul tenisului feminin a postat o serie de poze cu ea și Paula Badosa în costume de baie.
Sesiunea foto realizată la Dubai a încins imaginația internauților, dar și a colegelor de circuit, iar Frangulis nu a putut lipsi din rândul celor care au aruncat în spațiul online cu emoji-uri.
Iubitul milionar al Arynei Sabalenka, Georgios Frangulis, a reacționat imediat după ce numărul 1 mondial și iberica Paula Badosa (27 de ani, locul 26 WTA) au petrecut o seară împreună și s-au pozat în costume de baie, poze care au stârnit imaginația internauților.
Frangulis a rămas fără cuvinte și a postat doar două emoji-uri, unul cu inimă și unul cu gura căscată, ca mut de uimire. Reacția Arynei nu a întârziat să apară și a fost una care să alunge orice posibilă interpretare. Sportiva din Belarus l-a etichetat pe iubitul său și i-a „lipit” o poză.
Sabalenka și Frangulis și-au început relația în prima parte a lui 2024. Cei doi călătoresc destul de mult împreună, prin natura meseriei Arynei, dar petrec și vacanțe, de unde își încântă urmăritorii cu poze de pe plajă.
În ceea ce o privește pe Badosa, aceasta este cea mai bună prietenă a Arynei, fiecare referindu-se șa cealalaltă ca la „suflet pereche” . Cele două se bucură de momentele petrecute împreună, chiar și pe teren, în competiție. O situație amuzantă cu cele două prietene a fost în semifinalele de la Australian Open 2025, pe care iberica a pierdut-o în două seturi, iar Sabalenka i-a promis o sesiune de cumpărături, pentru a-i ridica moralul.
În 2024, după ce a câștigat titlul de la Wuhan, Aryna Sabalenka a urcat pe locul 1 WTA, iar în prezent a ajuns la 52 de săptămâni consecutive în poziția de lider mondial și are șanse foarte mari să încheie sezonul pe acest loc.
Potrivit clasamentului dat publicității pe 20 octombrie, Aryna Sabalenka are 10.390 de puncte, iar podiumul este completat de Iga Swiatek, cu 8.703 puncte, și Coco Gauff, cu 7.863 de puncte.
Sabalenka este calificată în Turneul Campioanelor (1-8 noiembrie, la Riyad), alături de Iga Swiatek, Coco Gauff, Jessica Pegula, Madison Keys, Amanda Anisimova și Jasmine Paolini. Cel de-al optulea „bilet” la WTA Race se află în joc până în ultima clipă, trei sportive luptând pentru el: Mirra Andreeva, Elena Rybakina și Ekaterina Alexandrova. Ultimele două joacă în această săptămână la turneul WTA 500 de la Tokyo.
Aryna Sabalenka are un total de 60 de săptămâni în poziția de lider mondial și se apropie de recordurile stabilite de Simona Halep (64) și Caroline Wozniacki (71).
Aryna Sabalenka are în palmares 21 de titluri, din care patru sunt de Grand Slam, iar în acest an l-a câștigat pe cel de la US Open, pentru care a primit un premiu uriaș. Celelelate trei trofee majore au fost câștigate la Australian Open (2023 și 2024) și US Open 2024.