Preotul neurochirurg care l-a operat pe Gigi Becali a rupt tăcerea și a vorbit despre intervenția chirurgicală la care a fost supus patronul celor de la FCSB.
Reamintim că latifundiarul din Pipera a fost suspus recent unei operații la nivelul coloanei cervicale. Intervenția a fost efectuată de către prof. dr. Ștefan Mindea.
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a fost suspus recent unei intervenții chirurgicale la nivelul coloanei cervicale. Această operație a fost efectuată de către prof. dr. Ștefan Mindea, cel care a rupt tăcerea și a oferit detalii despre intervenția suferită de latifundiarul din Pipera.
„În cazul domnului Becali, vorbim de o afectare cervicală care necesita o abordare promptă şi precisă. Am folosit o tehnică ultra minim invazivă pentru a reduce riscurile şi pentru a-i permite o recuperare cât mai rapidă şi mai completă.
Evoluţia imediat postoperatorie este foarte bună, iar cu respectarea indicaţiilor medicale, ne aşteptăm la o recuperare completă”, a declarat prof. dr. Ştefan Mindea, neurochirurg.
Clinica în care Gigi Becali a fost operat a transmis un comunicat de presă în cadrul căruia a oferit detalii despre intervenția chirurgicală.
„Omul de afaceri Gigi Becali a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale la nivelul coloanei cervicale, operaţie efectuată de prof. dr. Ştefan Mindea, unul dintre cei mai apreciaţi neurochirurgi români la nivel internaţional, specializat în chirurgia spinală ultra minim invazivă. Procedura s-a desfăşurat cu succes, in doar 30 de minute, pacientul fiind în prezent în stare stabilă şi în proces de recuperare. Intervenţia a fost necesară din cauza unei compresii cervicale care genera dureri intense şi disconfort major. Dr. Mindea a utilizat tehnici ultra minim invazive moderne, menite să reducă trauma operatorie şi să accelereze recuperarea pacientului”, transmit reprezentanţii clinicii, într-un comunicat de presă.
Reprezentanții clinicii au transmis că recuperarea omului de afaceri decurge normal și că va fi atent monitorizat.
Prof. dr. Ştefan Mindea este unul dintre cei mai reputaţi neurochirurgi români. Acesta și-a construit o carieră de top în Statele Unite ale Americii și a fost şef de secţie la Universitatea Stanford, unde a condus departamentele de neurochirurgie spinală şi neuro-oncologie. Totodată, acesta este cunoscut la nivel mondial pentru contribuțiile pe care le-a adus la dezvoltarea tehnicilor ultra minim invazive în chirurgia coloanei.
Din anul 2015, prof. dr. Ștefan Mindea s-a întors în România pentru a dezvolta programe avansate de neurochirurgie și operează atât în București, cât și în Constanța.