Zorana Jovanovic, o tânără cunoscută în mediul online drept Zorannah, vrea să apeleze la medicul estetician pentru o operație de micșorare a sânilor, dar are o problemă. Iubitul fotbalist nici nu vrea să audă de așa ceva.
Practic, influencerița își dorește să urmeze exemplul Simonei Halep. Cu mult înainte de a ajunge lider mondial, aceasta a recurs la o astfel de intervenție chirurgicală.
Încă din 2023, de când a luat în greutate, Zorana a fost atât de nemulțumită de aspectul ei fizic încât a insistat să-și micșoreze sânii. N-a reușit, însă, cu niciun chip să-l înduplece pe portarul lui Cercle Brugge, Eloy Room, cu care trăiește frumoasă o poveste de dragoste.
Cei doi s-au logodit, dar petrecerea fastuoasă mult așteptată de fani nu va mai avea loc. În schimb, au decis să se cunune civil, la momentul potrivit.
„M-am împăcat cu ideea că nu voi avea niciodată sânii pe care mi i-am dorit. Am cutia toracică foarte lată, iar sânii sunt prea mari. În 90% din cazuri îi ascund. Eloy îi adoră și îi plac sânii mari.
Când m-am îngrășat în America, în 2023, am spus că îi voi micșora, dar el a intrat în depresie. Până la urmă n-am mai făcut nimic.
Văd că primesc multe întrebări legate de nuntă. Din păcate, trebuie să-i dezamăgesc atât pe prietenii mei, cât și pe urmăritori dar nunta nu va mai avea loc. Să nu mă înțelegeți greșit: ne vom căsători, însă momentan doar la starea civilă, pentru a semna actele”, a dezvăluit sârboaica.
Chiar dacă este extrem de discretă, Simona Halep a acceptat la rândul ei, cu ani în urmă, să abordeze acest subiect sensibil. S-a aflat astfel motivul pentru care și-a micșorat sânii.
„Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Poate faptul că am făcut-o a fost important pentru unde am ajuns astăzi. Însă nu simt că m-am sacrificat fiind aici sau jucând tenis, pentru că îmi place cu adevărat acest sport şi niciodată nu îmi este greu să mă antrenez”, a comentat Simona, într-un interviu acordat jurnalistului Jon Wertheim.
Greutatea sânilor mă incomoda. Îmi afectau reacţiile rapide pe teren şi îmi afectau jocul. Nu îmi plăceau nici în viata de zi cu zi şi aş fi recurs la operaţie chiar dacă nu eram sportivă”, a spus fosta jucătoare de tenis.