Acasa » Diverse » Nadia Comăneci, în costum de baie, la 63 de ani

Nadia Comăneci, în costum de baie, la 63 de ani

05 mai 2025, 14:01, Diverse
Nadia Comăneci, în costum de baie, la 63 de ani
Sport Pictures, 05.05.2025

Nadia Comăneci a avut o apariție de senzație la 63 de ani, legenda gimnasticii mondiale s-a postat în costum de baie pe contul său de Instagram.

„Zeița de la Montreal” continuă să impresioneze nu doar prin realizările sale sportive, ci și prin aparițiile elegante.

La 63 de ani, Nadia Comăneci atrage privirile într-un costum de baie rafinat

În urmă cu câteva zile, prima gimnastă din istorie, care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice, s-a postat pe contul său de Instagram, îmbrăcată într-un costum de baie negru, completat de un voal discret de aceeași nuanță, fosta gimnastă se plimba cu încredere pe marginea unei piscine, emanând eleganță și finețe.

Prin această apariție, „Zeița de la Montreal” demonstrează că vârsta este doar un număr și că distincția nu poate fi limitată de vârstă.

Jumătate de secol de când Nadia Comăneci a reușit performanța istorică

La doar 14 ani, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 1976 de la Montreal, Nadia Comăneci a scris istorie devenind prima gimnastă care a obținut nota maximă de 10 într-un exercițiu olimpic, un moment definitoriu care a schimbat pentru totdeauna standardele gimnasticii mondiale. La aceeași ediție olimpică, a urcat de mai multe ori pe podium: a cucerit trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint cu echipa și una de bronz la sol, stabilind totodată un record absolut cu șapte note de 10 obținute în cadrul unei singure competiții olimpice.

Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competițională în anul 1984, lăsând în urmă un palmares impresionant de 24 de medalii obținute la Jocurile Olimpice respectiv la Campionatele Mondiale și Europene. Aceste performanțe, dintre care 16 medalii au fost de aur, reflectă munca neîntreruptă, talentul excepțional, încrederea în propriile forțe și o perseverență remarcabilă care au definit întreaga sa carieră.

După retragerea din competițiile internaționale, Nadia Comăneci și-a concentrat eforturile asupra educației și activităților caritabile. Alături de soțul său, Bart Conner, a fondat Academia de Gimnastică Bart Conner și s-a implicat activ în diverse proiecte sociale, printre care și înființarea unei clinici destinate copiilor orfani din București.