Acasa » Diverse » Mihai Neșu, un exemplu pentru toată lumea! Fostul fotbalist a ajuns la Muntele Athos, după un drum epuizant, de aproape 24 de ore. Ce planuri are acesta în Grecia și cine îi este alături | FOTO EXCLUSIV

Mihai Neșu, un exemplu pentru toată lumea! Fostul fotbalist a ajuns la Muntele Athos, după un drum epuizant, de aproape 24 de ore. Ce planuri are acesta în Grecia și cine îi este alături | FOTO EXCLUSIV

Andrei Preotu
Mihai Neșu, un exemplu pentru toată lumea! Fostul fotbalist a ajuns la Muntele Athos, după un drum epuizant, de aproape 24 de ore. Ce planuri are acesta în Grecia și cine îi este alături | FOTO EXCLUSIV

Mihai Neșu este iar la Muntele Athos! Alături de prietenii apropiați, fostul internațional român a călătorit aproape 24 de ore, din România și până în Grecia.

Luni, în jurul orei 13:00, Mihai Neșu a plecat cu mașina din Oradea, iar marți, la ora 12:00, a ajuns în sfârșit la Muntele Athos (foto), după ce a trecut prin Serbia și Macedonia de Nord.

Invitat la ProSport Live, Mihai Neșu a subiliniat că nu mai puțin de 60.000 de oameni s-au implicat în campania prin care donează 2 euro, printr-un sms la 8844 pentru proiectul său de suflet: „Ca o statistică, că tot suntem în sport, cam 60% din ce s-a făcut sunt din banii de pe sms-uri. Au fost peste 60.000 de oameni care au donat 2 euro timp de mai multe luni, plus firme, alte donații. Dar această campanie de sms-uri ne ajută să înaintăm. Mai avem nevoie de un milion și jumătate de euro pentru a fi siguri că terminăm totul așa cum ne dorim”, a spus Mihai Neșu, la ProSport Live.

Mihai Neșu, un exemplu pentru toată lumea! Fostul fotbalist a ajuns la Muntele Athos, după un drum epuizant, de aproape 24 de ore. Ce planuri are acesta în Grecia și cine îi este alături

Mihai Neșu a ajuns marți la prânz la Muntele Athos, iar din grupul fostului mare fotbalist mai fac parte oameni foarte apropiați: Mihai, Victor și Marius Cărbunaru, proprietarul unor farmacii cunoscute în Oradea.

Azi, Mihai Neșu și cei trei prieteni care sunt alături de el vor ajunge și la mănăstirea Vatoped, acolo unde a fost realizat un reportaj emoționant pentru emisiunea „România, te iubesc!”

Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el. George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu.

„Accidentarea m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par. Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toţi. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că eşti în scaun”, spunea fostul jucător al Stelei.

Parteneri
Mii de elevi și profesori intră într-o minivacanță înainte de finalul anului școlar
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro