Acasa » Diverse » Maseurul de la Rapid l-a cuplat pe starul giuleştenilor cu un manechin spectaculos. „Mi-a dat numărul de telefon. Eu l-am sunat”

Maseurul de la Rapid l-a cuplat pe starul giuleştenilor cu un manechin spectaculos. „Mi-a dat numărul de telefon. Eu l-am sunat”

Maseurul de la Rapid l-a cuplat pe starul giuleştenilor cu un manechin spectaculos. „Mi-a dat numărul de telefon. Eu l-am sunat”
Foto: Instagram/andra__teodorescu, 25.02.2025

Daniel Pancu, actualul selecționer al naționalei de tineret a României, și Andra, soția sa, au o poveste de dragoste atipică. Cei doi au avut o scurtă relație pe la începutul anilor 2000, când Pancu era starul giuleștenilor, iar ea model.

Femeia s-a îndrăgostit de el, după ce l-a văzut la televizor în timpul unui meci, iar coincidența a făcut că o colegă de-ale ei era iubita maseurului de la Rapid, astfel că acesta și-a luat în serios rolul de Cupidon și i-a cuplat pe cei doi.

Daniel Pancu s-a cuplat cu soția sa datorită maseurului de la Rapid București. „Mi-a dat numărul de telefon. Eu l-am sunat”

Invitată recent în cadrul unei emisiuni, Andra Pancu a vorbit deschis despre începuturile relației cu fostul star al Rapidului. Ea recunoaște deschis că a făcut primul pas către Daniel Pancu.

Doar că relația celor doi nu a durat foarte mult timp. După despărțire, antrenorul naționalei s-a căsătorit cu Mihaela Stanciu, sora lui Nicolae Stanciu, cu care are doi copii. Cei doi soți au divorțat în 2019.

Ulterior, „Pancone” a reluat legătura cu frumoasa blondină, cei doi căsătorindu-se în 2021..

„M-am îndrăgostit la prima vedere, a doua vedere, faţă în faţă”

Andra Teodorescu a povestit că l-a sunat într-o zi și i-a propus legendei Rapidului să se întâlnească, maseurul ajutând-o cu numărul de telefon.

„L-am văzut la televizor într-un meci, apoi în interviul de după meci. O colegă din modeling era iubita maseurului de la Rapid şi i-am spus să-l întrebe de Daniel. Apoi, mi-a dat numărul lui de telefon şi îi mulţumesc pe această cale dacă se uită. El s-a interesat cine sunt la momentul respectiv, aveam reclame pe TV, aveam postere prin oraş, prin autobuze. Eram oarecum cunoscută. Da, acum peste 20 de ani.

Am ezitat să-l sun, eram model şi urma să plec pentru un contract în Italia, se întâmpla să plec dintr-o ţară în alta. L-am sunat într-o zi, i-am spus cine sunt. Eu l-am sunat, da, şi i-am spus că vreau să ne vedem. Mi-a spus «Da, când?», i-am răspuns «Acum». Sunt hotărâtă de fel. În seara aia am ieşit la mai multe restaurante şi m-am îndrăgostit la prima vedere, a doua vedere, faţă în faţă.

Da, am avut o relaţie de scurtă durată, a fost o perioadă, doar că amândoi eram plecaţi mult şi era complicat. Eram tineri, aveam contract şi fiecare a pus atunci cariera pe primul loc. Aveam cam aceeaşi viaţă, că el avea antrenamente, eu la repetiţii, călătoream mult. Apoi fiecare şi-a văzut de viaţă”, a povestit Andra Pancu, la Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]