„Înjura comuniștii”. Visul bunicului lui Meme Stoica pentru care a făcut pușcărie pe vremea lui Nicolae Ceaușescu

Sonia Baciu
„Înjura comuniștii”. Visul bunicului lui Meme Stoica pentru care a făcut pușcărie pe vremea lui Nicolae Ceaușescu
Foto: Sport Pictures

Meme Stoica, născut în Sibiu, a copilărit în Galați, unde a și debutat în fotbal, atât ca jucător, cât și oficial de club.

Invitat la un podcast, oficialul FCSB a făcut dezvăluiri despre familia sa, una de intelectuali, care a avut de tras pentru faptul că avea curajul să se pună cu regimul comunist, în vremurile în care orice abatere de acest gen se putea lăsa cu privarea de libertate.

Modelul de viață a lui Meme Stoica a fost chiar tatăl său, pe care l-a idolatrizat și cu care, chiar și astăzi, are impresia că mai vorbește, deși a decedat de peste șase ani, chiar în anul în care părinții săi ar fi împlinit 60 de ani de căsătorie.

Visul bunicului lui Meme Stoica, motivul pentru care a fost închis de comuniști

Mihai Stoica a povestit un episod în care protagonist a fost bunicul său, care, la fel ca mulți alți români, după cel de-al doilea Război Mondial, aștepta să vină americanii. Mai mult decât atât, nu ezita să își spună „visul” cu voce tare, dar și să îi înjure pe comuniști.

„E adevărat, provin dintr-o familie de intelectuali. Părinții mei au termina facultatea în anii ’50. Adică, au venit de la Sibiu și de la Dărmănești de Bacău și au făcut facultatea la București.

Puțin oameni făceau asta în perioada aia, imediat după război și imediat după venirea comuniștilor.

Taică-miu, având și un dosar cu probleme, că bunică-miu, tatăl lui, aștepta americanii și o gândea cu voce tare. Nu au venit americanii, în schimb a fost el «ascuns» o perioadă scurtă. (n.r. Serios?!) Da, doar pe chestia asta, că bătea câmpii că vin americanii. Înjura comuniștii”, a spus Meme Stoica, la SportCast cu Sile.

Tatăl, idolul lui Meme Stoica: Orice făcea el, încercam să fac și eu

Tatăl lui Mihai Stoica a fost un cunoscut inginer în Combinatul Siderurgic Galați (cum se numea actualul Liberty în vremea comunismului), iar așa se explică legătura pe care a avut-o oficialul FCSB cu echipa din Galați, unde era dus de acesta încă din copilărie.

„Tata a avut 7.500 de oameni în subordine 11 ani și la Revoluție 50.000 de oameni îl voiau numărul 1 în combinat, dar nu a vrut el, a ieșit repede la pensie, la 57 de ani. El socializa cu oameni din diverse categorii sociale și nu a avut niciodată chestia asta că unul înjură, altul a venit beat…

M-a dus de mic pe stadioane, iar eu l-am idolatrizat. Și, orice făcea el, încercam să fac și eu. Era mult mai deștept decât mine, nu am cum să ajung la nivelul lui niciodată. Cel mai inteligent om pe care l-am cunoscut, fără exagerare. Da, am luat foarte multe de la el”, a mărtusit Meme Stoica, despre tatăl său care a decedat la începutul lui 2019.

Retras din activitatea de fotbalist, la începutul anului 1992 a devenit președintele Oțelul Galați, unde a rămas timp de un deceniu. De aici a plecat pentru trei ani la FCSB, unde a fost sprijinit de finanțatorul Gigi Becali, iar în perioada 2027-2010 a fost președintele echipei Unirea Urziceni. A revenit la FCSB, în 2010, iar de-a lungul timpului a fost manager, manager general și director sportiv.

Cu FCSB a câștigat 11 trofee pe plan intern, din care cinci titluri de campion, și câte două Cupe ale Românei, Supercupe ale României și Cupe ale Ligii.

  • În acest sezon, FCSB este în cursa pentru un nou titlu de campioană a României. În clasamentul la zi, FCSB se află pe primul loc, cu 39 de puncte, fiind urmată de Universitatea Craiova, cu 36 de puncte, și CFR Cluj, cu 34 de puncte.
  • În etapa următoare, prima a returului din play-off-ul Superligii, FCSB va juca, în deplasare, cu Rapid, echipa aflată pe ultimul loc în ierarhie.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Amenzi de aproape 20.000 de lei pentru mașinile și motocicletele care poluează fonic, în București
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania