Gestul fabulos pe care Michael Schumacher l-a făcut: „L-a ajutat soția Corinna”

Gigi Grigorescu
Gestul fabulos pe care Michael Schumacher l-a făcut: „L-a ajutat soția Corinna”
Foto: Profimedia, 13 aprilie 2025

Ajutat de soția lui, Corinna, fostul mare pilot de Formula 1, Michael Schumacher, a făcut un gest fabulos, care a surprins pe toată lumea.

Legenda Formulei 1, britanicul Jackie Stewart, triplu campion mondial, a purtat o cască pe care erau semnăturile tuturor campionilor în viaţă, inclusiv a lui Michael Schumacher.

Fostul mare pilot de Formula 1 Michael Schumacher a făcut un gest surprinzător

Michael Schumacher a semnat o cască specială, care a fost purtată de triplul campion mondial de Formula 1, britanicul Jackie Stewart, în timpul unui tur de circuit la Marele Premiu din Bahrain, în scop caritabil: strângerea de fonduri pentru cercetarea demenței.

Schumacher, acum în vârstă de 56 de ani, nu a fost văzut în public de când septuplul campion mondial a suferit o leziune gravă a creierului, din cauza unui accident, în timp ce schia în Alpii francezi, în decembrie 2013.

Organizatorii au spus că toți cei 20 de campioni mondiali de Formula 1 în viață au semnat casca pe care Stewart, în vârstă de 85 de ani, a pus-o pe cap, după care s-a urcat la volanul unei mașini Tyrrell, care l-a ajutat să câștige titlul din 1973.

„Este minunat că Michael a putut semna casca pentru o cauză demnă, o boală pentru care nu există leac. Soția lui l-a ajutat și autograful lui se alătură celor care mai sunt printre noi”, a declarat Stewart, potrivit ESPN.

Borne impresionante ale lui Schumacher, de-a lungul carierei

Publicația notează că Michael Schumacher a fost ajutat să scrie inițialele MS pe casca albă purtată de Stewart în timpul curselor din anii 1960 și 1970. O purtătoare de cuvânt a familiei germanului a confirmat că detaliile sunt corecte.

Stewart a înființat organizația de caritate Race Against Dementia în 2016, după ce soția sa Helen a început să sufere de respectiva boală. Organizația strânge și alocă fonduri pentru a accelera cercetarea globală.

„Cea mai mare dorinţă a mea este să găsesc un leac pentru demenţă”, spunea recent scoțianul. El a precizat că Helen are nevoie de îngrijire specializată şi, recent, nu l-a mai recunoscut.

Michael Schumacher a debutat în Formula 1, la Jordan. După o singură cursă s-a „mutat” la Benetton, iar 3 ani mai târziu câștiga primul titlul mondial, pe care avea să și-l apere în sezonul următor.

Deceniul 1996 – 2006 l-a prins la Ferrari, alături de care a câștigat alte cinci titluri mondiale, la rând, din 2000 până în 2004. A stabilit mai multe recorduri, iar performanțele lui nu au fost egalate nici măcar în ziua de azi.

A câștigat 91 de curse, a urcat pe podium de 155 de ori, a câștigat de-a lungul timpului 1.566 de puncte, dar această cifră este relativă, deoarece atunci se dădeau 10 puncte la victorie, iar acum învingătorul primește 25.

De asemenea, a plecat din pole position de 68 de ori și a realizat cel mai bun timp pe un tur de circuit de 77 de ori. Ultima cursă câștigată a fost Marele Premiu al Chinei din 2006, iar pe 25 noiembrie 2012 avea să urce pentru ultima dată într-un monopost de Formula 1, al echipei Mercedes, clasându-se pe locul 14 în Marele Premiu al Braziliei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]