Frații Pavăl, acționari la cel mai puternic business românesc, dar și patronii de la o echipă de fotbal din Bacău se pregătesc să încaseze dividendele de la companiile gigant în care au investit.
În ultimii ani s-a vehiculat că frații Pavăl vor investi în fotbalul românesc, iar în cele din urmă au preluat o echipă din Bacău cu care au planuri mari, la fel cum a făcut Gică Hagi la Constanța. Adrian și Dragoș Pavăl urmează să încaseze dividende de aproximativ 22 de milioane de lei de la Transelectrica, Electrica, Conpet şi TTS, companii gigant în care au investit prin Pavăl Holding.
„Frații Dedeman” sunt pe cale să primească peste 4 milioane de euro din dividende. Marile companii în care au investit masiv în ultimii ani au înregistrat profituri uriașe, astfel că Adrian și Dragoș Pavăl își vor umple conturile. Potrivit zf, cea mai mare sumă va veni de la compania națională de transport al energiei electrice Transelectrica, aproximativ 2 milioane de euro.
„Societatea (n.r. Transelectrica) a propus investitorilor distribuirea unor dividende de 155,4 mil. lei din profitul rămas de repartizat în valoare de 309,6 mil. lei al anului trecut, respectiv un dividend brut de 2,12 lei per unitate”, notează Ziarul Financiar.
Dragoș Pavăl ocupă locul 4 în clasamentul Forbes al celor mai bogați români, cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari. Principala afacere, deținută alături de fratele său, Dedeman, are vânzări de peste 2 miliarde de dolari în peste 55 de magazine. De asemenea, Adrian Pavăl a fost inclus în topul Forbes cu o avere estimată la 1.4 miliarde de dolari.
Frații Pavăl doresc să pună bazele unui proiect asemănător cu cel construit de Gică Hagi la malul mării. Se va pune accentul pe jucătorii tineri, astfel că la Bacău se crează infrastructura bazei centrului de copii și juniori care se va axa pe lansarea în fotbalul mare a celor mai promițători tineri din zona Moldovei.
De aproximativ doi ani de zile, cei doi frați au decis să investească și la nivelul de seniori, în Liga 3. FC Bacău este echipa deținută de celebrii oameni de afaceri. Bazele noului proiect au fost puse pe academia creată de Cristian Ciocoiu, fostul jucător al Stelei.
„Frații Pavăl pot cumpăra orice echipă. Nu numai de aici, și din străinătate, dacă vor. Au mai fost în discuții și cu Hagi. Oamenii vor să facă în orașul lor. Am înțeles că fac acum bază sportivă, își fac tot ce trebuie. (La Bacău) Da. Mi se pare normal. Oamenii sunt de acolo. Bacăul e cu fotbalul la pământ. Încep de la zero. Au posibilități mari și, după modul cum și-au construit afacerile, au și răbdare să facă”, a declarat Victor Becali, la Culisele fotbalului.
„Frații Pavăl pot cumpăra orice echipă. Nu numai de aici, și din străinătate, dacă vor. Au mai fost în discuții și cu Hagi. Oamenii vor să facă în orașul lor. Am înțeles că fac acum bază sportivă, își fac tot ce trebuie. (La Bacău) Da. Mi se pare normal.
Oamenii sunt de acolo. Bacăul e cu fotbalul la pământ. Încep de la zero. Au posibilități mari și, după modul cum și-au construit afacerile, au și răbdare să facă”, a declarat Victor Becali, la Culisele fotbalului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER