Cătălin Măruță a fost taxat de propria fiică în momentul în care celebrul prezentator a apărut alături de Alex Chipciu.
Eva Măruță nu a uitat promisiunea făcută de tatăl ei în urmă cu doi ani. Jucătorul celor de la U Cluj este într-o formă de invidiat la 36 de ani, iar Cătălin Măruță s-a pozat lângă el și s-a încordat pentru a arăta că e pe drumul cel bun, să arate la fel. Fiica sa i-a amintit că în urmă cu doi ani a promis că va arăta ca Dorian Popa, dar s-a întâmplat exact invers.
Celebrul prezentator a decis în urmă cu câțiva ani să slăbească și s-a pus serios pe treabă. I-a promis fiicei sale că va ajunge să arate ca Dorian Popa în doar doi ani. În momentul în care s-a găsit cu Alex Chipciu, Eva i-a amintit tatălui ei de promisiune și „l-a făcut de râs” că nu arată la fel de bine ca veteranul de la U Cluj.
„Eşti pe lângă rău! Acum doi ani mi-ai promis că de ziua mea o să fii ca Dorian Popa. Esti opusul. Îmi pare rău!”, a reacționat Eva în clipul postat de Cătălin Măruță pe Tiktok.
Echipa clujeană a dat lovitura și l-a convins pe Alex Chipciu să mai continue un sezon la echipa care a avut un sezon mult peste așteptări în Superliga. Alături de Chipciu va evolua la U Cluj sezonul viitor și Dan Nistor. Cei doi au avut un sezon foarte bun la Cluj și vor juca în preliminariile Conference League.
Alex Chipciu a debutat la FC Brașov. A fost lansat în fotbalul mare la FCSB, formație la care a câștigat cinci trofee înainte de a pleca în străinătate la Anderlecht. După doi ani petrecuți în Belgia, a semnat cu Sparta Praga. În 2020, a revenit în Superliga la CFR, alături de care a cucerit 3 titluri de campion, iar din 2023 evolează la rivala din oraș, U Cluj.
„Eu nu-mi dau seama, nu știu cum să mă percep pe teren sau în afară, dacă sunt tânăr sau nu pentru fotbal. Am fost bine sezonul ăsta și ne-am calificat în Europa. Fiecare a contribuit la acest succes mai mult decât se întâmpla anii trecuți când eu și Nistor ieșeam în evidență”, a declarat Chipciu la gsp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER