Acasa » Diverse » E bogat și ia lunar o avere de la statul român, dar e convins că UE ne-a pus piciorul pe grumaz: „Nu vrea să concurăm Franța sau Germania”

E bogat și ia lunar o avere de la statul român, dar e convins că UE ne-a pus piciorul pe grumaz: „Nu vrea să concurăm Franța sau Germania”

Florentin Dincă
05 mart. 2026, 10:58, Diverse
E bogat și ia lunar o avere de la statul român, dar e convins că UE ne-a pus piciorul pe grumaz: „Nu vrea să concurăm Franța sau Germania”
Foto: Profimedia 05.03.2026

Mitică Dragomir a putred de bogat și ia o pensie uriașă de la statul român, însă este convins că UE ne obstrucționează pentru nu putea concura cu țări ca Franța sau Germania.

Fostul șef de la Liga Profesionistă de Fotbal susține că România este binecuvântată cu munți și baraje care ar putea oferi energie la toată țara, însă adaugă că, din păcate, primează interesul marilor puteri de pe continent.

Dumitru Dragomir pune tunurile pe UE: „Nu vrea să concurăm Franța sau Germania”

Pensionar de lux în România, Mitică Dragomir taxează atitudinea servilă a autorităților din țara noastră față de Bruxelles, după ce UE ne împiedică vădit să concurăm cu țări ca Franța sau Germania.

Ex-președintele de la LPF spune că țara noastră este binecuvântată cu munți și baraje care ar putea oferi energie tuturor românilor, însă, adaugă că, din păcate, primează interesul marilor puteri de pe „Bătrânul Continent”.

„Noi nu suntem. Nu ne găsim. Noi trăim bine cum trăim. Nu vrea nimeni să ne ia pe noi, cu toate că avem o ţară plină de bogăţii. Dacă ar fi după mine aş ţine puţin frână vizavi de conducătorii Uniunii Europene. N-aş sta aşa, la orice, în poziţia ghiocelului în faţa lor.

Aş mai zice şi nu. Aş mai zice şi: ‘Alo, măriţi-ne şi nouă subvenţiile la agricultură!’ sau: ‘Alo, vrem şi noi să dăm drumul la două mine, una de aur şi una de cupru!’ sau: ‘Dom’le, avem și noi de terminat două baraje’.

Noi suntem o țară binecuvântată de Dumnezeu! Avem munți, iar cu barajele putem da energie la toată țara, dar nu suntem lăsați. Ca să nu concurăm cu Germania, Franța, Belgia…”, a spus Dragomir, la Fanatik.

Sursa foto: Sport Pictures

Sursa foto: Sport Pictures

Nea Mitică e convins că „Bolojan e carne de tun”

„Corleone” era la fel de vehement împotriva UE și în toamna anului trecut, însă nu-i învinovățea prea mult în acest sens pe șefii României, în frunte cu premierul Ilie Bolojan, despre care spune că sunt obligați „să danseze după cum li se cântă” de la Bruxelles, în caz contrar, „ar fi arestat imediat”.

„Convingerea mea este că nu poți să faci valuri. Eu nu i-aș condamna pe ăștia care nu reușesc. Pentru că nu pot. Dacă ar veni în locul lor cineva care să facă valuri, l-ar aresta imediat.

Bolojan e carne de tun. Să ne înţelegem de la început, el nu vrea răul ţării. Această coaliţie nu vrea răul poporului, dar e împinsă, obligată să cumpere armament, să ajute Ucraina, să ajute Republica Moldova, iar noi, când am avut nenorocirea cu apele, nu ne-a dat nimeni un sac cu cartofi.

Ăla care ar face valuri ar fi arestat imediat. Cea mai a dracului dictatură posibilă acum este, nu pe timpul lui Ceaușescu. Dictatura Europeană! De ce s-au supărat și cu Trump? Pentru că nici Trump nu suportă chestiile astea”, a mai spus „Oracolul de la Bălcești” pentru sursa citată.