În urmă cu aproximativ jumătate de an, Dan Alexa (46 de ani) – ex-fotbalist și actual antrenor al lui Poli Timișoara – și Denise Rifai (40 de ani) – cunoscuta jurnalistă care apare constant la TV – au fost surprinși împreună în mai multe rânduri. Astfel, s-a ajuns la anumite zvonuri, conform cărora cei doi ar forma un cuplu.
Vedeta TV, însă, a dat detalii importante, lămurind întreaga situație. Denise Rifai a comunicat faptul că l-a cunoscut pe fostul internațional atunci când l-a avut invitat la emisiunea pe care o modera. Ulterior, între ei nu s-a pus problema unei relații, la mijloc fiind vorba despre o simplă legătură de prietenie.
Denise Rifai a pus accent pe corectitudinea sa, explicând că nu s-ar fi ascuns, în cazul în care între ea și Dan Alexa s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste.
„Nu a fost o relație. Știi care e speța? A fost o adevărată lună de… Au fost cu noi doi la numerolog, adică s-a ajuns la o demență. Eu cu omul nu mă cunoșteam.
(n.r. – Doar amici?) Da! Eu sunt o femeie foarte corectă, foarte onestă. Dacă noi am fi avut o relație, eu nu m-aș fi ascuns.
Eu sunt o femeie necăsătorită, el nu era bărbat căsătorit, deci nu aveam de ce să ne ascundem dacă aveam o relație. Am fost la o cafea, el venise de la Timișoara și m-a rugat să mă duc cu el la o cafea, iar eu, pentru că vreau să încetăm cu absurditatea asta… Eu sunt femeie.
Unde să mă văd cu un bărbat, invitat al meu? Politician, actor, fotbalist, sportiv, orice ar fi el. Am mers în spațiul public. Mai mult, omul venise, n-avea mașină, că era la Timișoara. E o demență.
E un tip ok Dan, da, dar nu a fost să fie”, a spus Denise Rifai la podcastul lui Cătălin Măruță, potrivit digisport.ro.
În vara anului 2025, Dan Alexa a vorbit despre divorțul de Andrada. Cei doi s-au despărțit după ce antrenorul a aflat că soția l-ar fi înșelat cu afaceristul Alex Bodi.
„Am divorțat la notar și a mers mult mai repede. A fost totul pe cale amiabilă, suntem în relații foarte bune. Tot ceea ce contează este băiețelul nostru, Arkan. Custodia va fi comună.
Nu ne-am făcut program săptămânal. Avem o relație foarte bună, nu se pune problema de așa ceva. Cel mai important este să fie băiatul bine. Amândoi suntem conștienți de asta”, a declarat Dan Alexa, citat de Cancan.