Cum e viața de tată pentru milionarul Cristi Borcea, care are 9 copii. De ce a luat decizia să nu mai facă niciun alt moştenitor: „Am trei prin America şi doi prin Dubai”

Cum e viața de tată pentru milionarul Cristi Borcea, care are 9 copii. De ce a luat decizia să nu mai facă niciun alt moştenitor: „Am trei prin America şi doi prin Dubai"
SURSA FOTO: PROSPORT

Cristi Borcea (55 de ani) a vorbit din nou despre cum e viața de tată pentru el, având în vedere că are nu mai puțin de 9 copii pe care trebuie să îi îngrijească și pe care i-a făcut cu 4 femei diferite.

Aparent, responsabilitatea de părinte îl copleșește pe milionar, care a confirmat faptul că nu mai vrea să facă niciun alt moștenitor.

Responsabilitatea de părinte e la un cu totul alt nivel pentru Cristi Borcea! Cei 9 copii ai săi sunt într-o continuă mișcare

Cristi Borcea, fost finanțator la clubul de fotbal Dinamo București în intervalul 1995 – 2012 și afacerist cu o avere estimată la 100.000.000 de euro, pare să fie copleșit de responsabilitatea de a fi părinte.

Ca orice tată, Borcea își dorește să știe mai mereu ce fac copiii săi, însă în cazul lui, misiunea este cel puțin complicată. Și asta pentru că, teoretic, are de dat cel puțin 9 telefoane pe zi.

Cristi Borcea are 9 copii, pe care i-a adus pe lume din relațiile cu 4 femei diferite. Însă, atunci când vine vorba despre responsabilitatea de tată, milionarul nu face diferențe și îi tratează pe toți moștenitorii averii sale cu aceeași atenție. Drept dovadă, recent s-a aflat că Borcea le-a luat tuturor celor 9 copii câte un apartament evaluat la 1.5 milioane de euro fiecare, adică a investit 13.000.000 de euro dintr-un foc.

Cu toate acestea, partea financiară pare să fie ultima care îi creează probleme afaceristului. Ca orice părinte, Cristi Borcea își face griji cu privire la siguranța copiilor săi, mai ales că mulți dintre ei au crescut deja mari și sunt mai tot timpul plecați din țară. Și, tocmai din acest motiv, milionarul pare să fi luat decizia de a nu mai face niciun moștenitor:

Sunt bine, nu mai am adrenalina pe care o aveam. Dar oricum am adrenalină, având 9 copii… (n.r. – Te-ai oprit sau?) M-am oprit, m-am oprit. Fiecare cu problemele lor, cu școlile lor, cu meditațiile lor, cu… Am trei prin America, doi pleacă tot timpul prin Dubai, restul sunt la școală aici… Au venit de la schi, pleacă la schi… Și la plajă, da, în Miami, da”, a declarat Cristi Borcea, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de pe Gsp.

Cristi Borcea are trei copii doar din relația cu actuala soție, Valentina Pelinel

Cei mai mari copii ai lui Cristi Borcea sunt cei din relația cu Mihaela Borcea, femeia de afaceri alături de care a format un mariaj timp de aproape 23 de ani. Este vorba despre Patrick și despre gemenii Melissa și Angelo.

Ulterior, Cristi Borcea a fost căsătorit cu Alina Vidican, alături de care a dat naștere la încă doi copii, anume George Alexandru și Gloria. În timpul căsniciei cu cea din urmă menționată, fostul acționar de la Dinamo București a avut și o relație extraconjugală, cu avocata Simona Dana Voiculescu, iar în urma acesteia a rezultat și un copil. Este vorba despre Andreina Carolyn.

Și, în cele din urmă, Cristi Borcea are trei copii și din relația cu actuala soție, Valentina Pelinel. Primul sosit pe lume a fost băiatul Milan, după care, acestuia i s-au alăturat gemenele Indira și Rania.

Cristi Borcea va împlini vârsta de 56 de ani la data de 17 ianuarie 2026.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania