Omul de afaceri a fost foarte aproape să piardă toți banii pe care i-a câștigat de-a lungul timpului și a vrut să-i propună lui Gigi Becali să se lupte în ring.
Gigi Becali putea să intre în ring, pentru un meci de box demonstrativ, dar evenimentul nu a mai avut loc, deoarece posibilul său adversar s-a răzgândit.
Dumitru Dragomir, bunul prieten al lui Gigi Becali, a dezvăluit faptul că acum aproape 20 de ani a fost foarte să-i propună patronului de la FCSB să fie adversari într-un meci de box.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de fotbal este ferm convins că, dacă acest lucru s-ar întâmpla în ziua de azi, fiecare ar lua cel puțin 10.000.000 de euro, mai ales dacă meciul demonstrativ ar fi transmis în lumea întreagă.
„După criza din 2008, când era să pierd tot, am vrut să mă duc la Gigi Becali să-i spun: «Băi Gigi, hai să ne batem în ring! Hai să facem rost de bani!» Eram și eu mai tânăr cu aproape 20 de ani.
Înțelegere voiam, îmi dai tu una, mai îți dau și eu una. Știi câți bani făceam? Zece milioane de dolari făceam numai din drepturile TV. Păi în toată lumea ne-ar da. Eu în echipament sportiv, cu mănuși de box…
Luăm 50 de milioane și se transmite în toată lumea. Televiziunile din România ne dau 10 milioane, cel puțin. Ar da titlu «Ciobanul de Gigi vs Țăranul de Dragomir». Acum sunt bătrân, vrei să mor în ring?
Am vrut prin 2008, îmi puseseră sechestru pe tot și nu mai aveam bani. Pe mine aș fi pariat. Eu am fost smardoi! Dacă Georgescu se bate acum în ring cu Gigi Becali, iau amândoi câte 10 milioane de euro, cel puțin”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.
Pentru Gigi Becali urmează o perioadă destul de aglomerată. FCSB va juca duminică în campionat în deplasare, împotriva Rapidului. Meciul de pe Arena Națională contează pentru etapa 29 și începe la ora 20:00.
În acest moment, echipa lui Gigi Becali este lider în campionat, cu 52 de puncte, urmată de U Cluj cu 51 de puncte, CFR Cluj cu 50 de puncte, Universitatea Craiova cu 49 de puncte, Dinamo și Rapid cu câte 45 de puncte.
Pe 6 martie, FCSB joacă, tot pe Arena Națională, cu Olympique Lyon, în prima manșă a optimilor de finală din Europa League. La finalul săptămânii viitoare are loc ultima etapă din sezonul regulat al Superligii, în care campioana primește replica Universității Craiova.
Pe 13 martie, FCSB se deplasează în Franța, pentru returul cu Olympique Lyon. Dacă trece de gruparea aflată în acest moment pe locul 6 în Ligue 1, FCSB poate întâlni în sferturi Manchester United, dacă aceasta elimină Real Sociedad. Cele două au mai fost adversare și pe 30 ianuarie, în ultima etapă din faza principală pentru Europa League, formația engleză impunându-se pe Arena Națională cu 2-0.