Daniel Bîrligea și logodnica sa, Antonia, au publicat recent rezultatul ședinței video care a provocat controverse în urmă cu aproximativ două luni de zile.
Cei doi îndrăgostiți au realizat un clip de tip „Save the Date”, iar imaginile publicate în mediul online dezvăluire și data la care își vor organiza nunta: 17 iunie 2027. O parte din filmare a fost realizat pe gazonul Stadionului Steaua, după un meci pierdut de FCSB în Europa. Acest moment a stârnit reacții din partea unor suporteri, dar atacantul a explicat că ședința a fost programată cu multe zile înainte.
În cursul zilei de vineri, 18 septembrie 2026, videograful Cătălin Jichici a publicat filmarea finală pe care a realizat-o pentru Daniel Bîrligea și Antonia. Clipul distribuit în mediul online are aproape trei minute și prezintă povestea celor doi îndrăgostiți, dar și anunțul privind data nunții.
Imaginile nu au fost filmate doar pe stadionul Steaua din București. Cei doi apar în mai multe decoruri, inclusiv în pădure, la picnic și pe plajă. Totodată, există și secvențe care îi surprind în activități obișnuite sau în timp ce își scriu jurămintele. La final, este anunțată și data marelui eveniment: 17 iunie 2027.
„Uneori, întâlnesc oameni a căror iubire face ca cuvintele să pară aproape inutile. Daniel și Antonia erau așa. Exista o puritate între ei care era imposibil de trecut cu vederea. O blândețe, o lumină, ceva atât de neprotejat în modul în care se iubeau, încât părea că iubirea lor fusese atinsă de Dumnezeu cu mult înainte ca drumurile lor să se intersecteze. (…)
Iubirea creează. Creează un cămin acolo unde odată era doar un loc. Un „noi” acolo unde odată erau două vieți separate. Un viitor care, până când doi oameni nu s-au găsit unul pe celălalt, încă nu exista.
Și poate că asta m-a mișcat cel mai mult la Daniel și Antonia: senzația că nu asist doar la doi oameni îndrăgostiți, ci la începutul a ceva ce va dăinui mult dincolo de această zi minunată”, a povestit Cătălin Jichici, videograful care i-a filmat pe Daniel Bîrligea și Antonia
O parte dintre cadrele care au fost incluse în videoclip au fost realizate pe data de 24 iulie, după partida dintre FCSB și FK Auda, din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.
FCSB pierduse meciul respectiv, iar Daniel Bîrligea, la câteva zeci de minute după fluierul de final, a revenit pe gazon alături de Antonia pentru a realiza ședința video.
Momentul a nemulțumit o parte dintre suporterii FCSB, care au considerat nepotrivit ca atacantul să participe la o ședință romantică pe teren imediat după o înfrângere rușinoasă suferită într-o cupă europeană. Daniel Bîrligea a răspuns atunci criticilor și a explicat motivul pentru care filmarea nu putea fi mutată într-o altă zi.
„Filmarea era stabilită cu mai multe zile înainte, face parte din realizarea unui videoclip dedicat logodnei noastre”, declara Daniel Bîrligea, la momentul respectiv.