Moment istoric la Wimbledon: organizatorii turneului au fost mișcați de decesul șocant al fotbalistului Diogo Jota și al fratelui său, Andre, și au luat o decizie istorică.
După ce întreaga lume a sportului a fost cutremurată de decesul starului de la Liverpool, organizatorii Wimbledon schimbă regulile doar pentru a-i aduce un omagiu regretatului atacant.
Evenimentul nefericit în urma căruia Diogo Jota și-a pierdut viața marchează o excepție nemaiîntâlnită pentru codul vestimentar de la Wimbledon.
Jucătorii îl pot comemora pe fotbalistul lusitan printr-o banderolă neagră, purtată pe braț la meciurile din perioada următoare, decizia de a adera la această mișcare fiind la latitudinea fiecărui jucător, informează Goal.
În mod firesc, regulile impuse de organizatorii turneului sunt foarte clare și riguroase, jucătorii sunt obligați să poarte echipament alb aproape în totalitate. Se permit, totuși, mici pete de culori, care trebuie să fie extrem de discrete.
În timp ce se deplasa spre Regatul Unit, pentru un meci la dublu pe iarbă, Cabral a aflat de decesul sfâșietor al conaționalului său. Deși nu a avut ocazia să îl cunoască personal, tenismenul a vorbit cu admirație față de Jota și chiar a spus că îl considera o sursă de inspirație, dar și o legendă a Portugaliei.
„Nu l-am cunoscut personal pe Diogo Jota, dar am un prieten care îl cunoștea. Un tip grozav. Evident, o veste foarte, foarte tristă. Nu doar pentru lumea sportului, ci pentru întreaga Portugalie. Este un adevărat idol, un adevărat simbol. O persoană atât de bună. Sunt foarte întristat de cele întâmplate.
Am aflat vestea în timp ce conduceam spre Wimbledon. Îi doresc tot binele familiei lui. Avea oameni extraordinari în jurul lui. Sper să poată trece peste asta. Era extrem de muncitor, tot ce a depășit, tot ce a realizat în carieră și în viață… a fost o mare sursă de inspirație pentru mine.
Juca în echipa națională. Una dintre cele mai bune echipe din lume. I-am urmărit meciurile și când marca, mă bucuram pentru el. În timp ce jucam, în fundalul gândurilor mele eram trist, așa cum e toată lumea în Portugalia. Dar, trebuia să joc. Trebuia să mă concentrez pe meciul meu. Sunt trist, desigur.
Sunt deschis să fac un gest în memoria lui. Trebuie să-mi iau o banderolă neagră pentru tricou. Dacă cineva îmi poate aduce una, aș fi foarte, foarte fericit să o port. Bineînțeles că aș fi de acord și cu un minut de reculegere. Este o adevărată legendă a țării noastre”, a declarat tenismenul portughez, conform The Sun.