Legendarul fotbalist, adversarul României la Euro 1996, a slăbit 30 de kilograme în mai puțin de o lună, ajungând de nerecunoscut.
A jucat peste 250 de meciuri în Primera Division și 62 la naționala Bulgariei, dar viața lui Luboslav Penev este în pericol, din cauza gravelor probeme de sănătate.
Juanjo Rodri, omul care l-a adus pe Luboslav Penev în fotbalul spaniol în urmă cu mai bine de trei decenii și care ține legătura cu familia lui, a dat detalii despre starea de sănătate a fostului mare atacant bulgar.
„Starea lui este foarte complicată, foarte îngrijorătoare. Din fericire, este stabil și așteaptă o o decizie privind tratamentul. A slăbit 30 de kilograme în mai puțin de o lună. Situația este foarte gravă și care îi ține pe familie, prieteni și fani în alertă.
Suferă de un cancer renal inițial care s-a răspândit la alte organe. Tratamentul planificat, bazat pe imunoterapie, ar fi paliativ, menit să încetinească progresia metastazei”, a făcut cunoscut omul spaniol de fotbal, potrivit Marca.
Altă problemă este costul imens al tratamentului, în valoare de 300.000 d eeuro, și care se poate face numai la o clinică privată din Augsburg, Germania, unde, de altfel, a și fost internat Penev.
Din acest motiv, clubul bulgar de fotbal ȚSKA Sofia a deschis imediat, prin intermediul fundației clubului, un cont pentru a se face donații. Familia, în special Cristina, soția fostului atacant, așteaptă să primească cifre exacte de la spital pentru a ajusta campania de ajutor.
„A fost mult timp un simbol al valencianismului. Nu am mai văzut niciodată o reacție atât de puternică din partea fanilor. Scandarea «Lubo, Lubo» a fost aproape sinonimă cu Valencia însăși”, a mai explicat impresarul, subliniind impactul emoțional al spiritului și personalității sale competitive.
Legătura dintre club, fani și jucătorul care a petrecut 11 ani în Spania, la Valencia, Atletico Madrid, Compostela și Celta Vigo, este una dintre forțele motrice din spatele sprijinului pe care îl primește în aceste vremuri dificile.
„Lubo a fost mai mult decât un jucător… a fost însăși esența Valenciei”, a mai punctat Juanjo Rodri.
„Bobby, Liubo, Petio – ați fost mereu luptători cu care am câștigat zeci de bătălii împreună! Nu există nimeni care să vă sperie! Toată Bulgaria este alături de voi!”, a transmis, la rândul lui, poate cel mai mare atacant din istoria Bulgariei, Hristo Stoicikov.
Penev a ratat Campionatul Mondial din 1994, unde Bulgaria a fost învinsă în semifinale de Italia, din cauza faptului că, la începutul anului, i-a fost depistat un cancer testicular. Pe cale de consecință, locul lui în lot a fost luat de Nashko Sirakov.
În schimb, a jucat la EURO 1996, inclusiv în meciul câștigat de Bulgaria în fața României, cu 1-0, când Dorinel Munteanu a marcat celebrul gol care nu a fost validat. Ambele echipe au fost, însă, eliminate, în sferturi ajungând Franța și Spania.