Răzvan e optimist:** „Noi avem forța noastră, dar nu cred că există o favorită! Ar fi o victorie pentru Rapid și o bază pentru un viitor succes”

Răzvan e optimist:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Rapid București, Răzvan Lucescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că prin calificarea în finala Cupei României – Timișoreana gruparea giuleșteană a revenit în prim-palnul fotbalului românesc după mult timp.

„Avem o stare de spirit excelentă pentru că suntem într-un an foarte bun. Revenim prin această finală în prim-planul fotbalulului românesc după mult timp. A existat și o dezamăgire mare, dar de moment, pentru că nu a mai fost posibil să ne luptăm pentru campionat până la sfârșit. Acestea totuși sunt realizătile unei echipe aflate în primul an. Pentru performanță ai nevoie de continuitate. Important e că nu am clacat, asta arătă că am crescut și avem o stare de spirit bună. Ne dorim să învingem, ar fi o victorie pentru Rapid și o bază pentru un viitor succes. Prezența în cupele europene dă încredere întreg anturajului echipei. În confruntările cu primele cinci echipe din campionat Rapidul e pe primul loc, asta arată că avem forță și ne dă încredere. Dar mâine e un meci special și nu mai contează nimic, nici tradiție, nimic. Sunt fericit că pot face parte dintr-o astfel de sărbătoare. Într-un astfel de meci se încununează munca de un an a unor echipe. Ambele formații au arătat că au meritat să ajungă aici”, a spus Lucescu.

Referitor la faptul că antrenorul formației Dinamo, Dario Bonetti, a afirmat că Rapid este favorită în finala Cupei României, Lucescu a precizat: „E o finală și la o finală se adună toate forțele care există într-un individ. Dinamo e o echipă puternică cu jucători cu experiență deosebită. Noi avem forța noastră, dar nu cred că există o favorită. Aș aprecia dacă această declarație ar fi o recunoaștere a forței noastre, dar cred că vrea mai mult să pună presiune pe noi”.

Răzvan Lucescu a comentat, astfel, informațiile potrivit cărora că acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, l-ar fi contactat pe antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, pentru sezonul viitor: „E o problemă la care nu pot răspunde”.

Întrebat dacă aștepta o altă decizie din partea comisiilor cu privire la suspendarea fundașului Rui Duarte, tehnicianul rapidist a răspuns: „Mă așteptam la altceva de la arbitrul care a condus acea partidă (n.r. – Radu Petrescu) și care prin prestația sa ne creează probleme înaintea acestei finale”.

Întrebat dacă va pleca de la Rapid după finala Cupei României, Răzvan Lucescu a declarat: „E problema mea dacă plec sau nu și așa va rămâne”.

Fundașul rapidist Marcos Antonio a spus că finala Cupei României este cel mai important meci din viața sa. „Este cel mai important meci din viața mea și sperăm ca noi să fim învingători. Nu există favorită și cred că echipa mai concentrată va câștiga trofeul. Nu ne temem de nimeni, îi cunoaștem pe jucătorii de la Dinamo din campionat”, a afirmat jucătorul.

Finala Cupei României – Timișoreana este programată miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională, fiind transmisă în direct de Pro TV.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…