EXCLUSIV – Stoichiță prefațează Steaua-Dinamo: „Pe Tănase eu l-am învățat să se apere, Reghe l-a pregătit bine fizic”

Redactor:
Florin Marian
EXCLUSIV - Stoichiță prefațează Steaua-Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

STEAUA – DINAMO, LIVE pe PROTV, de la 20:30

Deși a „gustat” prima dată cu adevărat din meseria de antrenor la Dinamo (în sezonul 1993-1994 când a fost secundul lui Florin Halagian), Mihai Stoichiță e stelist declarat. S-a aflat pe banca „roș-albaștrilor” în sezoanele 1994-1997 (asistent), 1997-1998 (principal), 2009-2010 (principal) și în 2012 (principal) astfel că în meciul de diseară are o favorită certă: Steaua.

Domnule Stoichiță, la ce fel de meci să ne așteptăm diseară la Steaua-Dinamo?
Dacă miercuri seara am văzut o semifinală a Cupei României, între Petrolul și Astra care m-a dezamăgit profund, acum cred că vom avea parte de spectacol. La Ploiești am văzut două echipe închise… nu înțeleg de ce au jucat astfel pentru că lumea când vine la stadion vrea să vadă fotbal, spectacol. În orice caz, revenind la Steaua-Dinamo, cred că roș-albaștrii nu vor avea nicio problemă în a se impune.

Așa s-a spus și înainte de ultimul joc din campionat…
Da, dar mai sunt și excepții. Acum sunt sigur că va câștiga lejer Steaua. O să vedeți! Dinamo nu are constanță. În echipa lui Reghecampf sunt fotbaliști, unii pe care i-am antrenat și eu, care vor ieși în evidență, pe când la Dinamo…

Cine va ieși în evidență la Steaua?
Sunt mai mulți jucători. Dar Tănase e un jucător emblematic, cu cea mai mare experiență în astfel de meciuri. Eu l-am învățat să facă și faza de apărare, iar acum Reghecampf  l-a pregătit foarte bine din punct de vedere fizic.

„E greu să promovezi juniori la Steaua”

Ce părere aveți de Vâlceanu?
A dat și el un gol, acum să nu-l ridicăm în slăvi! E greu să promovezi juniori la Steaua. Dar dacă ai vreun supertalent, precum era Hagi. Eu i-am oferit primele minute în Liga 1 lui Florentin Matei, care era foarte talentat. Tot așa mic și tehnic. Ă‚știa mici au centrul de greutate jos, nu poartă 42 la picior, deci lovesc mingea perfect, sunt buni, dar trebuie să fii un Hagi ca să reușești să te impui la o echipă precum Steaua, care în fiecare an își propune câștigarea Cupei și a campionatului. Astfel că nu știu de câte ori îl vom mai vedea pe Vâlceanu pe teren, dar Reghecampf știe mai bine.

Cum s-a încheiat eventura dumneavoastră la Al-Salmya?
Brusc! Am plecat pentru că nu mi-au adus jucătorii pe care i-am cerut. Am preluat această formație când era ultima în clasament, am lăsat-o pe locul cinci, iar după plecarea mea e pe nouă. Mai am de luat o rată din contract acum în aprilie. Acum sunt liber de contract. 

6 fotbaliști pregătiți acum de Reghecampf au fost antrenați în 2012 și de Mihai Stoichiță. Aceștia sunt: Tătărușanu, Latovlevici, Tănase, Chipciu, Răduț și Gardoș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!