FCSB se pregătește pentru derby-ul cu Rapid, însă roș-albaștrii se gândesc deja și la următorul „examen” pe care îl vor da în Cupa României.
Fosta campioană a României nici nu concepe să rateze calificarea în faza eliminatorie, chiar dacă FCSB va juca în fața unui stadion plin în etapa a doua a fazei grupelor.
Cupa României a oferit mereu multe surprize, un exemplu elocvent fiind ceea ce a reușit Corvinul. Aflată acum în prima ligă, formația din Hunedoara a câștigat trofeul sub comanda lui Florin Maxim, din postura de divizionară secundă.
Fără drept de promovare în Superliga, Bistrița se pregătește deja de meciul anului și speră să producă marea surpriză. FCSB va juca iar pe arena Gloriei, cele două formații urmând să fie adversare în grupele Cupei României.
Eugen Cosma, directorul Gloriei, este convins că FCSB va aduce multă lume la stadion. Asta și pentru că bistrițenii văd rar echipe foarte bune din România, formația lui Nicolae Grigore fiind în Liga 2. Cel mai probabil, Gloria va ajunge iar în play-out, în bătălia pentru evitarea retrogradării.
Duelul Gloriei cu FCSB va avea loc pe 29 octombrie, ora de start a meciului fiind 21:30.
Până la partida cu fosta echipă a lui Daniel Bîrligea, aflat acum în Italia, Gloria speră să câștige pe teren propriu cu codașa Dumbrăvița, iar emulația în jurul partidei din Cupa României să fie astfel tot mai mare. Succesul este unul vital pentru Gloria, care a pierdut clar în ultima etapă, la Bacău, scor 0-3.
„Cred că vom avea un stadion plin cu FCSB! Sperăm să fie un spectacol de neuitat, mai ales că noi am demonstrat că tratăm cu seriozitate Cupa României.
Este un eveniment important pentru comunitatea noastră și vrem să le arătăm oamenilor că putem să ne batem cu cei mai buni”, a mărturisit Eugen Cosma, pentru ProSport.

Eugen Cosma se ocupă și de secția de handbal a Gloriei, care speră să ajungă în acest sezon în Final Four-ul Ligii Campionilor. Foto: observatorbn.ro
Aproape 8.000 de spectatori sunt așteptați la Bistrița, într-un oraș care s-a obișnuit în ultima perioadă cu meciuri disputate sâmbătă, în prima parte a zilei, de la ora 11:00. Prin urmare, fanii nu mai sunt obișnuți cu dueluri tari, la Bistrița ajungând la un moment dat nume mari și din Europa, precum Atletico Madrid și Fiorentina.
Interesul este deja unul mare în jurul partidei, mai ales că FCSB are două victorii la rând de la revenirea lui Laurențiu Reghecampf la echipă.
Intrarea generală la partida dintre Gloria și FCSB va costa 30 de lei, după cum a subliniat Cosma.
„Biletele le vom pune în vânzare de luni, după meciul cu Dumbrăvița. Va fi 30 de lei intrarea generală și cred că vom avea sold-out. Așteptăm în jur de 7.800 de spectatori la meciul cu FCSB. Deja interesul este foarte mare în jurul partidei. Primim cu toții multe telefoane, oamenii sună zilnic, deci lumea este interesată”, a continuat oficialul Gloriei.
Anul trecut, FCSB a câștigat cu 3-1 la Bistrița.