EXCLUSIV Matei explică de ce s-a enervat pe Stoican

EXCLUSIV Matei explică de ce s-a enervat pe Stoican
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Matei a fost înlocuit de Flavius Stoican la începutul reprizei secunde al sfertului de Cupă cu Pandurii. Căpitanul nu a fost mulțumit cu decizia antrenorului, iar în drum spre banca de rezerve a avut o ieșire nervoasă. Astăzi, fotbalistul a declarat că regretă gestul, însă este în continuare dezamăgit că nu a jucat mai mult.  

Ce s-a întâmplat în momentul schimbării. Aseară, la cald, ai evitat să vorbești…
Nu m-am așteptat să fiu schimbat așa devreme pentru că mă simțem bine din punct de vedere fizic, făcusem eforturi să joc, am avut unele probleme la spate și chiar eram bucuros că mă simțem bine. Simțeam un moment bun pentru mine și pentru echipă, iar din acest motiv am avut această reacție de supărare, de nervi.

Urmările incidentului de aseară: ședință la Dinamo între Stoican și Cosmin Matei

Ți-a trecut supărarea?
Îmi pare rău că am avut această ieșire, dar în continuare sunt dezamăgit că nu am rămas în teren, că nu am jucat mai mult, îmi doream foarte mult să mai joc. Înțeleg când ai o evoluție slabă să fii înlocuit, dar mă simțem bine fizic, echipa mergea bine și din acest motiv am avut un moment de scăpare.

Regreți această ieșire?
Regret ieșirea nervoasă, trebuia să fiu mai calm și să gestionez altfel momentul. Așa e în timpul meciului, sunt factori, sunt nervi și asta a fost reacția mea.

După meci ai vorbit cu Flavius Stoican?
Probabil o să vorbim și o să lămurim, Mister nu a apucat să discute cu mine. Referitor la ce s-a zis, că nu i-am întins mâna lui Cristi Bobar, nu cred că e adevărat. Eu am întins mâna, dar nu puteam să-i sar în brațe de bucurie.

Aseară Dinamo a schimbat sistemul, iar acest lucru a fost de bun augur pentru voi. Și tu ai schimbat postul după ce la partida cu Săgeata ai evoluat ca al doile vârf. Unde te simți cel mai bine pe teren?
Joc unde este nevoie de mine, a fost nevoie de mine în spatele vârfului, am intrat. Consider că cel mai bun randament îl dau ca mijlocaș dreapta. Repet, ca randament, pentru că altfel pot evolua și în stânga.

Sunteți în creștere, cum vezi acest final de an competițional?
Avem un moral bun și sperăm să câștigăm toate punctele. Așa e, suntem în creștere și trebuie să speculăm această formă pe finalul anului și să adunăm puncte.

Ai vreo echipă pe care ai vrea să o întâlnești în semifinale?
Toate echipele calificate sunt puternice, nu pot avea pretenții de acest gen. Acum se va juca și în dublă manșă și totul este posibil. Ne dorim finala și acest lucru cred că s-a văzut aseară pe teren.  

15 meciuri a bifat Matei în această ediție a Ligii 1 din cele 16 ale lui Dinamo, într-un meci fiind suspendat

2 goluri a marcat MAtei în acest sezon al Ligii 1, una dintre reușite fiind din penalty
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…