Mihai Rotaru a luat o decizie inedită și a făcut deplasarea cu trenul la Sibiu, acolo unde Universitatea Craiova și Universitatea Cluj joacă în această seară, de la ora 20.00, finala Cupei României.
Finanțatorul oltenilor și-a făcut apariția echipat cu șapcă în cap și mai multe fulare la gât, toate cu însemnele grupării din Bănie.
Patronul alb-albaștrilor a decis să meargă cu trenul la Sibiu, locul de disputare a finalei Cupei României, dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj. Partida este programată la ora 20.00, pe Stadionul „Municipal”.
Mihai Rotaru s-a echipat special pentru acest meci important al echipei sale, cu șapcă albastră pe cap și cu fulare la gât, toate cu siglele formației oltene. Afaceristul a fost însoțit la Sibiu și de alți acționari ai liderului din Superligă.
Finanțatorul Universității Craiova a fost în mare vervă, a cântat și s-a fotografiat cu suporterii pătimași care au făcut deplasarea la Sibiu pe calea ferată.
Fanii olteni au creat o atmosferă electrizantă în gara de la Sibiu. Imediat după coborârea din tren, aceștia au aprins nenumărate torțe albastre și au scandat cât i-au ținut puterile: „Toată lumea știe, Cupa e în Bănie”.
Trenul cu care a făcut deplasarea Rotaru alături de fani a fost format din 13 vagoane, unul de clasa 1, unul de dormit și unul bar-bistro, destinate conducerii clubului, celelalte 10 vagoane, supraetajate, sunt destinate suporterilor Universității Craiova.
La întoarcere, același tren va pleca în jur de 12 noaptea de la Sibiu, urmând să sosească în Bănie undeva la ora 5 dimineață, anunță Club Feroviar. din surse ale SRTFC Craiova.
Pe de altă parte, jucătorii şi membrii staff-ului echipei au făcut deplasarea cu un charter închiriat, pentru care Mihai Rotaru şi partenerii săi au achitat 50.000 de euro pentru un zbor de doar 20 de minute până la Sibiu.
Ajuns la arena sibiană, Mihai Rotaru s-a schimbat de hainele cu care a fost echipat pe tren și a trecut la vestimentația oficială: sacou albastru, în dungi, pantaloni și pantofi crem.
„Avem emoții, da”, a răspuns Mihai Rotaru jurnaliștilor prezenți. La întrebarea cum a fost călătoria cu trenul, patronul oltenilor a răspuns instant: „Foarte bună”.