Au pierdut, dar simt că au început o altă viață:** „Nu am pățit până acum să mă bucur la un eșec!” Bălgrădean aplaudă venirea lui Bonetti

Redactor:
Adrian Tone
Au pierdut, dar simt că au început o altă viață:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo pierde reuturul de la Mediaș, dar se califică în finala Cupei, acolo unde o va întâlni pe Rapid. Bălgrădean aplaudă venirea lui Bonetti și spune că acesta a adus o șoc la echipă, chiar dacă nu a avut timp să schimbe prea multe. Portarul speră ca Dănciulescu să rămână în planurile italianului

„Nu a apucat domnul Bonetti să schimbe ceva în două zile, poate ne-a ridicat puțin moralul. Probabil această schimbare a produs un șoc și sper să fie de bun augur. Acum a trecut euforia de după meciul de Cupă cu Gaz Metan Mediaș, ne gândim la partida de la Chiajna, unde trebuie să câștigăm neapărat. Mai sunt nouă etape, 27 de puncte în joc și mai avem cinci de recuperat față de CFR Cluj. Sperăm să și putem să le recuperăm. Normal că mi-aș dori să câștige Petrolul meciul cu CFR, dar eu nu doresc răul nimănui. Noi trebuie să câștigăm la Chiajna și apoi vom vedea ce fac ceilalți”, a spus portarul.

Bălgrădean a adăugat că obținerea calificării este un frumos cadou de Paști și speră ca împreună cu ceilalți coechipieri să îi mulțumească pe fanii dinamoviști câștigând finala cu Rapid.

„A fost un cadou frumos de Paști, pentru că deși am pierdut, am reușit să ne calificăm. N-am mai pățit până acum să mă bucur la o înfrângere, deși nici acum nu pot să spun că sunt foarte bucuros pentru că am totuși pierdut. Nu m-am gândit dacă ar fi fost mai bine să jucăm finala cu FC Vaslui, eu mi-am dorit doar să ajungem noi în finală. Anul trecut am pierdut cu Steaua, dar acum sperăm să câștigăm cu Rapidul. La finala va fi un stadion arhiplin și o atmosferă frumoasă, sper ca noi să îi mulțumim pe fani aducându-le Cupa„, a adăugat Bălgrădean.

Referitor la situația lui Ionel Dănciulescu, rezervă la partida cu Gaz Metan Mediaș de joi seara, portarul a menționat că echipa are nevoie de un atacacant de valoarea acestuia.

„Dănciulescu este un jucător exponențial pentru Dinamo, o legendă, dar dacă domnul Bonetti așa consideră, este decizia dânsului și trebuie s-o respectăm. Normal că am avea nevoie de Dănciulescu, este un atacant foarte bun care ne-a ajutat foarte mult în acest sezon și care a câștigat multe trofee cu Dinamo”, a explicat jucătorul.

Portarul Cristian Bălgrădean, atacantul George Țucudean și câțiva juniori ai clubului au împărțit, vineri, pe stadionul Dinamo, cadouri din partea sponsorului Ionuț Negoiță unor copii de la Centrul de Zi Sfântul Nicolae.

Echipa Dinamo s-a calificat în finala Cupei României Timișoreana, deși a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de Gaz Metan Mediaș, în manșa secundă a semifinalelor competiției, iar în ultimul act al competiției va întâlni echipa Rapid. În tur, Dinamo s-a impus la București, cu scorul de 1-0.

Formația condusă de Dario Bonetti întâlnește, luni, de la ora 21.30, în deplasare, formația Concordia Chiajna, într-o partidă contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…