A încins spiritele la puțin timp după tragerea la sorți: „Ne vom bucura să câștigăm în fața a 30.000 de olteni. Le-am promis celor de la FCSB că le voi da invitații la finala Cupei!”

Bogdan Savin
A încins spiritele la puțin timp după tragerea la sorți: "Ne vom bucura să câștigăm în fața a 30.000 de olteni. Le-am promis celor de la FCSB că le voi da invitații la finala Cupei!"

Secretarul general al roș-albilor Bogdan Bălănescu a anunțat că trofeul Cupei este obiectivul echipei și elevii lui Miriuță vor ajunge sigur în ultimul act al competiției. Până atunci, „câinii” se vor lupta în sferturi cu CS U Craiova, iar la aflarea veștii, oficialul FCSB aflat la tragerea la sorți de azi s-a amuzat pe seama celor din „Ștefan cel Mare”. Automat, replica nu s-a lăsat așteptată.

„Da, i-am promis (n.red. – oficialului FCSB) că le voi da invitații la finala Cupei. Steaua, sau FCSB, e favorită. Am văzut că sunt foarte bine îmbrăcați, au echipament galben și ei întotdeauna sunt favoriți”, a comentat ironic Bălănescu.

Apoi, a continuat pe aceeași linie, referindu-se la duelul din sferturi cu cei de la CS U Craiova, jocurile această fază urmând a se disputa în perioada 27 februarie – 1 martie, de la ora 13.30, programul exact urmând a fi stabilit ulterior și anunțat pe siteul FRF: „E un meci mai dificil, dar ne vom bucura să câștigăm în fața a 30.000 de olteni. Cred că toți adversarii sunt dificili în faza aceasta a Cupei României și jocurile anterioare au demonstrat-o. Mergem încrezători, Cupa este un obiectiv în acest sezon și vrem să ne calificăm. Bineînțeles că putem să trecem de Craiova, de ce nu? Uitați-vă la meciurile anterioare, în afară de cel din Cupa României de anul trecut, au fost echilibrate. Sigur, au un avantaj că joacă acasă, în fața propriilor suporteri, dar nu cred că sunt favoriți”.

Bălănescu a anunțat și faptul că antrenorul Vasile Miriuță va mai primi întăriri în lot: „După părerea mea, ambele meciuri cu ei sunt importante. Și acesta, și cel din campionat. O vom lua pas cu pas și vrem să câștigăm primul meci, din campionat. Ca să ne atingem obiectivele din acest sezon trebuie să jucăm indiferent de calendar, nu văd o problemă că a intervenit acest meci de cupă în calendar. Că era Gaz Metan Mediaș sau Craiova, meciul ar fi avut aceeași încărcătură. Mai așteptăm unul sau două transferuri în această perioadă, depinde de negocierile pe care le avem. Dar avem un lot echilibrat și sper să ne îndeplinim obiectivele”.

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania