Marius Tucă Show începe miercuri, 18 mai, de la ora 20.00, live pe gandul.ro

  • Publicat:
Marius Tucă Show începe miercuri, 18 mai, de la ora 20.00, live pe gandul.ro

E greu să scrii un promo când îl ai invitat în emisiune pe Florin Piersic Jr. Cu ce să începi și cum să termini? Omul are carismă. Și umor cu carul. Și talent cât să mai dea și la alții. Dar e zgârcit și înțeleg că nu prea dă. Are versatilitate actoricească, umor și sensibilitate.

Florin Piersic Jr. este miliardarul de carton. Dar poate să fie și muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor. Și lista continuă. Sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe care invitatul lui MariusTucă le aduce în lumina reflectoarelor în spectacolul Freak Show, unic în România, prin felul inedit în care actorul-cameleonic apare în fața spectatorilor.

Juniorul este one-man-show. Construiește monologuri și personaje memorabile. Își scrie toate textele, le regizează și le interpretează așa cum doar el știe s-o facă. Și chiar știe. În 2009, a publicat la Editura Humanitas „Opere cumplite”, volumul unu, iar în 2011 volumul „Romantic Porno.”

Florin Piersic Jr. Față în față cu Marius Tucă. O discuție, așa cum nici nu v-o puteți imagina, despre ficțiunile reale ale lumii de astăzi. Despre teatru și spectatori. Despre actori și roluri memorabile. Despre vremea pandemiei și a războiului. Despre cei care rămân oameni, dincolo de vremuri. Una peste alta, o privire tragicomică asupra lumii în care trăim. Până la urmă, viața bate teatrul, nu?

O nouă ediție pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – https://www.facebook.com/mariustuca.ro – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

 

Tags:
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj…
Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie
Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de ani!”
Secretul din spatele succesului lui David Popovici: „A dat peste un antrenor care a crescut cu el, are 32 de…
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!
ULTIMA ORĂ! Este cod portocaliu de instabilitate atmosferică! Ce se va întâmpla în orele următoare
ULTIMA ORĂ! Este cod portocaliu de instabilitate atmosferică! Ce se va întâmpla în orele următoare
Veste SOC despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut. Lovitură cumplită pentru fostul președinte
Veste SOC despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut. Lovitură cumplită pentru fostul președinte
A luat 9.75 la Evaluarea Națională și, curios, a fost nemulțumită. Ce notă a obținut după contestație
A luat 9.75 la Evaluarea Națională și, curios, a fost nemulțumită. Ce notă a obținut după contestație
Vedetele autohtone, lipsite de inhibiții pe plajă. Cum arată divele din România în costum de baie
Vedetele autohtone, lipsite de inhibiții pe plajă. Cum arată divele din România în costum de baie
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid
JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase
JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să…
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție
FOTO. Misha, într-o ipostază provocatoare! Fosta soție a lui Connect-R, ce apariție